Raul Rusescu a rămas perplex după ce a văzut în ce mod a primit FCSB primul gol în meciul cu Universitatea Craiova, marcat de Assad Al-Hamlawi.
Atacantul palestinian a profitat de faptul că fundașii lui Marius Baciu „dormeau în ghete”, a preluat aruncarea de la margine executată rapid de Nicușor Bancu, a avansat în careu și l-a executat pe Ștefan Târnovanu.
Fostul atacant al roș-albaștrilor nu înțelege cum FCSB a luat primul gol în derby-ul cu Universitatea Craiova, marcat de Assad Al-Hamlawi după o mare eroare a defensivei oaspeților.
Atacantul lui Filipe Coleho a profitat de naivitatea fundașilor adverși, la autul executat rapid de Bancu, a pătruns vijelios în careu și a înscris pe lângă Ștefan Târnovanu, ieșit în întâmpinare.
„În minutul 2 Craiova are o ocazie mare, în minutul 4 au iar ocazie mare, apoi se liniștesc și după vine golul din aut. E ireal. Nu știu, eu nu am cuvinte. Nu știu cum să comentez acel gol.
Au fost slabi spre foarte slabi din cauza Universității Craiova pentru că Universitatea Craiova a fost foarte bună. A făcut ce știa mai bine. S-a terminat un scor fluviu, pe lângă greșelile pe care nu pot să le descriu.
Mă gândesc la golul acela din aut și nu pot să-l descriu. La golul lui Cicâldău știi că Bancu poate da o centrare bună, să i-o pună pe picior colegului. Tu știi că Cicâldău atacă spațiul liber și apare la finalizare”, a spus Raul Rusescu, potrivit gsp.ro.
Assad Al-Hamlawi a marcat o dublă în derby-ul cu FCSB 5-0, iar la final i-a ironizat pe fundașii adverși, despre care a spus că „dormeau” în momentul în care a preluat autul executat rapid de Bancu și a deschis scorul.
„Am văzut că dormeau și m-am dus în spatele lor și am avut un gol simplu. Da, dormeau! Dacă simt că ne-am umilit rivalii? Dacă pierdeai 0-5 ce ai fi gândit?”, a declarat Assad Al-Hamlawi, la flash-interviu, după Craiova – FCSB 5-0.
Assad Al-Hamlawi a marcat în minutele 29 și 45+3), Cicâldău a dus scorul la 3-0 în minutul 57, în timp ce nou-intratul Elisor a punctat și el în minutele 69 și 87 și a închis tabela.