Andrei Șucu (17 ani) a avut parte de un debut de poveste la Rapid, dar Cristi Săpunaru a ținut să tempereze entuziasmul apărut după golul marcat de fiul patronului Dan Șucu.
Fostul fundaș al giuleștenilor a avut o reacție directă.
Andrei Șucu a fost introdus pe teren în minutul 90+4 al meciului Rapid – FC Argeș, scor 3-1, și a avut nevoie de doar câteva secunde pentru a înscrie. Fotbalistul a marcat la a 2-a atingere de balon, chiar la debutul său.
Reușita a produs un val de reacții, mai ales prin prisma faptului că Andrei este fiul lui Dan Șucu, patronul clubului. Cristi Săpunaru nu a fost însă impresionat peste măsură și a cerut ca tânărul fotbalist să nu fie ridicat prea repede pe un piedestal.
„Să nu îi facem statuie, nu am nimic cu el. Este și norocul că portarul greșește”, a declarat Cristi Săpunaru.
Fostul căpitan al Rapidului a insistat că nu are nimic personal cu Andrei Șucu, dar consideră că situația este una specială tocmai din cauza numelui pe care îl poartă. Săpunaru a spus că tânărul trebuie lăsat să demonstreze în timp, nu judecat doar după o fază.
„Nu am vorbit, v-am lăsat să discutați voi. Copilul a intrat în teren, a dat gol după douăzeci de secunde. Foarte bine, dar nu-i faceți statuie! Nu am nimic cu copilul, dar să nu-i facem statuie… E situația specială cu tatăl lui. Și Pancu îl ține în lot, poate să joace și la Ștefănești, mi se pare”, a spus Cristi Săpunaru la Digi Sport.
Pentru Andrei Șucu momentul a fost unul uriaș. Fotbalistul a recunoscut că a trăit totul ca pe un vis și că golul marcat în Giulești a fost împlinirea unei dorințe pe care o avea încă din perioada în care era copil de mingi.
„Nu pot descrie ce simt, credeam că visez când a intrat mingea în poartă. Am visat şi aseară, de când am călcat prima dată pe Giuleşti, ca şi copil de mingi. A fost visul meu, nu pot să spun prea multe, sunt extrem de bucuros
„N-am simţit presiunea, când intri nu simţi nimic. N-a fost uşor, de la 14 ani am fost targetat într-una. E o responsabilitate pe care trebuie să mi-o asum. N-am vorbit cu ei încă, acasă sigur nu merg. Sunt şocat, prea fericit. Tricoul nu-l dau niciodată”, a spus Andrei Șucu.