Darren Cahill (60 de ani) a fost parte din filmul documentar dedicat Simonei Halep (34 de ani), iar prin mărturia sa a rupt tăcerea legată de cea mai complicată perioadă din cariera fostului lider mondial, considerată „iadul” româncei.
Este vorba de cea în care a fost suspendată pentru dopaj, procesul de la TAS, în urma căruia i s-a redus sancțiunea, de la 4 ani la 9 luni, precum și lupta pentru revenirea în circuit.
Australianul Darren Cahill, care a avut o contribuție importantă în cariera Simonei Halep, în cei șase ani petrecuți în echipa româncei, a rupt tăcerea în filmul documentar „Simona – Povestea unui vis”.
Acesta a vorbit, printre altele, de cea mai dificilă perioadă din viața celei mai bune jucătoare de tenis din România, pe care, fără ezitare a numit-o „iadul Simonei Halep”.
„A gestionat acel moment ca o campioană. E cea mai complicată perioadă prin care un sportiv poate să treacă. Integritatea și profesionalismul ei au fost mereu 100%.
Nimeni, în afară de ea, nu va fi capabil să înțeleagă un asemenea stres. E greu să dormi, e greu să mai muncești. E ca și cum ai trăi în iad. Verifica de fiecare dată orice medicament de trei ori”, a mărturisit Darren Cahill în filmul care a urmărit cariera Simonei Halep.
Simona Halep a ajuns în prima sa finală la Roland Garros în 2014, când a pierdut, dramatic, în fața Mariei Sharapova (39 de ani), scor 4-6, 7-6 5), 4-6. În 2017, când era deja intrată în top 5, a pierdut finala disputată cu Jelena Ostapenko (29 de ani, locul 47 la acea vreme), scor 6-4, 4-6, 3-6.
După ce a ajuns pe primul loc, în octombrie 2017, presiunea câștigării unui trofeu major a fost și mai mare. La Australian Open 2018 a fost învinsă în finală de Caroline Wozniacki, scor 7-6 (5), 3-6, 6-4, acela fiind și momentul în care a avut loc rocada în clasament între cele două sportive.
A urmat finala din 2018 de la Roland Garros, unde românca a reușit să spargă gheața și să câștige primul său titlu major, după o finală disputată cu Sloane Steaphens (33 de ani), scor 3-6, 6-4, 6-1.
„Mă emoționez mereu când vorbesc despre acea zi, ziua finalei de la Roland Garros, tocmai din cauza presiunii care era pe Simona. E punctul maxim pe care l-am atins în cariera mea din sport. Atât ca jucător, cât și ca antrenor și ca om.
Niciodată nu m-am mai simțit așa. A fost fericire, a fost eliberare, bucurie. Au fost multe lucruri. Când am văzut ce presiune are Simona pe umerii ei… Simțea tot. Românii o iubeau, dar România avea nevoie de acel titlu.
A fost o eliberare. Cineva a spart bula. Încă simt că ieri a fost ziua aceea. Eram epuizat. Asta a spus și ea”, a mai spus Cahill.
După această descătușare, Simona Halep a ajuns și în finala de la Wimbledon, în 2019, când s-a impus în fața legendarei Serena Williams (44 de ani), scor 6-2, 6-2.
Acest turneu câștigat este considerat de Simona Halep ca fiind cel mai prestigios, în special prin prisma faptului că în România nu avem terenuri de tenis pe iarbă.