Gaziantep este neînvinsă după demiterea lui Mirel Rădoi (45 de ani), iar victoria cu Goztepe, 4-2 în etapa 4, a fost urmată de un egal mare cu Fenerbahce, 0-0 în runda 5.
Românii Alexandru Maxim (36) și Deian Sorescu (29) au fost titulari în confruntarea de pe stadionul lui Gaziantep, însă au ambii au sfârșit prin a fi înlocuiți în repriza secundă.
Mirel Rădoi a fost apostrofat de fani la meciul Gaziantep – Rizespor 1-2, de pe 29 august, iar în cele din urmă, conducerea clubului a cedat presiunilor.
Rădoi a fost dat afară de Gaziantep după doar 7 meciuri oficiale, dintre care 3 consemnate în debutul stagiunii 2026-2027.
În locul românului a fost numit Orhan Ak (46 de ani), iar în scurtul timp pe care l-a avut la dispoziție, acesta pare că a reușit să schimbe traiectoria echipei într-una pozitivă.
Pe 7 septembrie, la primul meci după plecarea lui Rădoi, Gaziantep a învins-o cu 4-2 în deplasare pe Goztepe și a înregistrat a doua victorie a sezonului.
Și mai recent, luni seară, 14 septembrie, în etapa 5 din prima ligă a Turciei, Gaziantep a smuls un egal mare pe teren propriu cu Fenerbahce.
Oaspeții au aliniat staruri internaționale în formula de start, precum Ederson, Skriniar, Ake, Kante, Greenwood sau Lukaku, însă nu au putut sparge zidul defensiv al echipei gazdă.
Fenerbahce a dominat la toate capitolele, cu o posesie de 68% și un raport al șuturilor pe poartă de 4 la 0, însă la capătul celor 90 de minute, tabela a rămas nemodificată, 0-0.
Așadar, Gaziantep rămâne neînvinsă după plecarea lui Mirel Rădoi, iar acest nou punct a ajutat-o să urce pe locul 7 în clasament, cu un total de 8 puncte. Echipa de pe 4, Kasimpașa, are cu doar un punct mai mult. Locul 4 duce preliminariile Conference League la finalul sezonului.
Așa cum am precizat mai sus, Alexandru Maxim și Deian Sorescu au fost titulari în disputa de pe stadionul Gaziantep. Primul a rămas pe teren până în minutul 61, iar al doilea până în minutul 69.
Potrivit portalului de specialitate Sofascore, ambii au primit calificativul 6.7, în contextul în care media echipei a fost 7.76.
Conform aceleiași surse, cele mai mari calificative din teren le-au primit fundașul Abena și portarul Tobiasz, ambii de la Gaziantep, și anume 8.1.
Și portarul de specialitate Flashscore a avut o abordare similară. Acesta le-a oferit românilor Maxim și Sorescu notele 6.4. În schimb, Abena a primit cel mai mare calificativ, 8.4, și a fost declarat omul meciului. Iar portarul Tobiasz s-a ales cu nota 7.6, la fel ca Brown, fundașul stânga al lui Fenerbahce.