VIDEO Anunțul momentului despre transferul de 4.000.000 de euro al lui Gigi Becali: „Extraordinar!”

Alin Grigore

Denis Drăguș (27 de ani), jucătorul adus cu mari speranțe de Gigi Becali după negocieri care au durat luni întregi, este nerăbdător să-și facă debutul la FCSB, dar va mai trebuit să aștepte. Cel puțin asta reiese din declarația făcută de Marius Baciu (51 de ani).

Luni, 14 septembrie, la ora 21:00, roș-albaștrii vor da piept cu Petrolul, în epilogul etapei a noua. Va fi primul meci pe Arena Națională după o lungă perioadă de indisponibilitate, așa cum a anunțat și primarul Ciprian Ciucu.

Tehnicianul se află sub o presiune uriașă, căci o eventuală înfrângere l-ar putea costa postul. Finanțatorul i-a cerut să obțină cel puțin patru puncte din următoarele două partide.

Marius Baciu, precaut în privința lui Denis Drăguș

Adus din postura de jucător liber de contract, imediat după ce și-a încheiat conturile cu Trabzonspor, Denis Drăguș se prezintă din ce în ce mai bine la antrenamentele fostei campioane, dar Marius Baciu a ținut să precizeze că îl va introduce în momentul în care nu va mai exista niciun risc. Șansele de a debuta împotriva „lupilor galbeni” par a fi, prin urmare, destul de mici.

„Drăguș se antrenează extraordinar de bine, își dorește foarte mult să joace, să intre. Din contră, noi cerem echilibru și să fie foarte atent, pentru că una e să dorești, alta e să poți. Dar se antrenează foarte bine, e un jucător foarte important și pentru vestiar, și pentru noi. Îl așteptăm cu drag, dar nu aș vrea să se riște absolut nimic. Vom vedea și azi cum va fi situația lui.

Clar că el a făcut și niște lucruri suplimentare cu Thomas Neubert, poate fi o încărcătură mai aparte pentru el. E și debutul, e și partea fizică. Vom vedea ce se va întâmpla, mai sunt câteva ore bune până la ora jocului”, a declarat antrenorul FCSB, la conferința de presă premergătoare duelului.

Unde va fi folosit Drăguș: „Depinde și de contextul dat”

De asemenea, Baciu a scos în evidență polivalența de care dă dovadă noul său jucător, dezvăluind că are de gând să-l folosească pe mai multe posturi, în funcție de contextul dat. Chiar și în spatele atacantului.

„Poate apărea și ca atacant și ca aripă. Și în spatele atacantului, poate să apară în multe locuri în care se simte foarte bine.

Depinde și de contextul dat, pentru că e un jucător cu explozie foarte bună, care are nevoie de spații. Poate să joace și atacant, dar și în spatele atacantului, așa, un nouă-jumate”, a adăugat Marius Baciu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania