Nu doar Atalanta și Lazio, ambele din Serie A Italia, s-au interesat de transferul lui Dennis Man (28 de ani) în această vară, ci și englezii de la Wolves.
Mai mult, reprezentanții grupării din Championship chiar au bătut palma cu șefii lui PSV Eindhoven, însă mutarea a picat în ultima clipă.
PSV Eindhoven s-a arătat dispusă să renunțe la Dennis Man în fereastra de mercato închisă recent, iar internaționalul român a atras interesul câtorva cluburi importante.
Prima care a analizat pista Dennis Man a fost Atalanta, din Serie A Italia, însă în cele din urmă, gruparea din Bergamo s-a reorientat către alte opțiuni.
Același lucru s-a întâmplat și cu Lazio, care s-a interesat de Man, dar în cele din urmă a ales să îl împrumute pe islandezul Albert Gudmundsson (29 de ani) de la Fiorentina.
Potrivit Trumedia.ro, pe urmele lui Man s-a mai aflat un club important, de data aceasta din Anglia, care chiar ar fi bătut palma cu PSV.
Este vorba despre Wolves, candidată la promovare în Premier League, care în ultimele ore ale ferestrei de mercato de vară i-a convins pe șefii lui PSV să îi dea drumul lui Man sub formă de împrumut.
Transferul era pe punctul de a fi concretizat, însă ulterior s-a trecut la negocierea termenilor pentru o eventuală vânzare definitivă. Iar aici, scrie sursa citată, „mutarea s-a blocat”.
Aparent, prețul solicitat de PSV și o eventuală obligație de cumpărare i-a determinat pe englezii din Championship să facă un pas în spate și să renunțe la transfer.
„La începutul lunii septembrie, Wolves a negociat cu PSV pentru Dennis Man. Cele două cluburi ajunseseră la un acord în privința unui împrumut, însă suma care ar fi trebuit achitată pentru transferul definitiv la finalul sezonului a fost considerată prea mare de englezi. În cele din urmă, Wolves a ales varianta Bertrand Traore, jucător liber de contract, cu experiență la Chelsea, Ajax, Lyon și Villarreal”, au aflat sursele Trumedia.
Dennis Man nu trebuie să dispere. Pe parcursul ultimelor săptămâni, presa din Olanda a transmis în multiple materiale că PSV nu a renunțat la ideea de a se baza pe el, mai ales că, în sezonul 2025-2026, românul a contribuit decisiv la cucerirea titlului, cu 7 goluri și 7 pase decisive reușite doar în 25 de meciuri campionat.
În debutul actualei stagiuni, însă, Man și-a pierdut postul de titular. Mai mult, în finalul lunii august și debutul lunii septembrie a fost lăsat în afara lotului, pe seama speculațiilor despre transfer.
Totuși, joi, 10 septembrie, Man a reapărut pe banca de rezerve la meciul PSV – Șahtior 1-1, din runda inaugurală a fazei principale UEFA Champions League.
Așadar, antrenorul l-a reintegrat deja în lot, iar Man are un singur lucru de făcut: să dea totul pentru a-și recăpăta postul de titular.
În sezonul 2026-2027, Man a jucat 3 meciuri în Eredivisie, toate din postura de rezervă, fără să înscrie și fără să paseze decisiv.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 15 milioane de euro.