Joi, 10 septembrie 2026, la 5 zile distanță după derby-ul Dinamo – FCSB 2-1, care a fost aruncat în aer de câteva decizii luate de brigada de arbitraj condusă de Istvan Kovacs (41 de ani), FRF a reacționat.
Președintele Răzvan Burleanu (42) a confirmat subtil erorile „centralului” născut în Carei, după care a transmis un mesaj important.
Istvan Kovacs a fost făcut praf după derby-ul Dinamo – FCSB 2-1, în care a fost chemat la monitorul VAR de la marginea terenului de mai multe ori și a luat câteva decizii controversate.
Însuși Kovacs ar fi transmis, după meci, în vestiar, că nu a fost seara lui și că nu are ce să facă decât să meargă mai departe și să lase acest episod în urmă.
Însă, hotărârile sale de pe parcursul derby-ului de pe 5 septembrie încă stârnesc reacții, iar Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) nu a venit cu clarificări, așa cum a procedat cu alte ocazii când partidele au fost presărate cu decizii controversate.
Joi, 10 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă, Răzvan Burleanu a fost întrebat și el despre subiect și a confirmat subtil erorile lui Istvan Kovacs. Pe de altă parte, președintele FRF a spus că întreaga suflare a fotbalului românesc ar trebui să îl susțină pe arbitrul în vârstă de 41 de ani, care în ultima perioadă ne-a reprezentat țara cu succes pe scena internațională:
„Important este să poți să treci peste momentele mai dificile. Și cred că rolul nostru, al tuturor, este să putem să îl susținem pe Istvan Kovacs chiar și atunci când greșește.
Să îl susținem pe această traiectorie, fiindcă nu trebuie să uităm, a fost un arbitru român care a ajuns din nou la un Campionat Mondial, are prestații foarte bune în Champions League… Și sunt sigur că ne vom putea baza și la nivel național pe el. Pe experiența lui.
(n.r. – Susțineți decizia CCA de a nu emite niciun punct de vedere la aproape o săptămână de la derby?) Noi ca federație ne dorim ca CCA să intervină pur și simplu după fiecare meci. Dacă ar face-o, atunci chiar ar trebui să se țină de acest lucru.
Abordarea CCA și implicit a președintelui Kyros Vassaras este aceea de a interveni în anumite momente cheie, de a clarifica anumite lucruri.
(n.r. – Și nu ar trebui să clarifice și ceea ce s-a întâmplat la derby?) Ce anume trebuie să clarifice? (n.r. – Toate momentele, deciziile de la VAR, a fost chemat de atâtea ori) Păi, bun… (n.r. – Să explice deciziile, unele au rămas în aer. CCA nu reacționează niciodată după meciurile lui Kovacs) Nu cred că ați găsit un pattern în această zonă.
În același timp, trebuie să înțelegem că tehnologia VAR a fost implementată tocmai pentru a oferi o plasă de siguranță. Ca la final să ai decizii corecte”, a declarat Răzvan Burleanu.
Istvan Kovacs nu a fost delegat de UEFA în prima etapă din faza principală a Champions League, sezonul 2026-2027, în ciuda faptului că în stagiunea precedentă a fluierat de la centru nu mai puțin de 7 dueluri, ultimul în faza sferturilor. În plus, în 2024-2025, Istvan Kovacs a oficiat chiar prestigioasa finală a Ligii Campionilor.
„Nu știu ce se întâmplă astăzi, dar, acum ceva timp, Istvan Kovacs a avut niște probleme personale foarte mari. Probabil, chestiile astea l-au afectat și îl afectează în continuare.
Chiar nu știu, nu mi-am permis eu să întreb. Poate fi și asta o explicație, dar, știi cum…lumea, când vine la meci…și echipele implicate nu trebuie să țină cont de lucrurile astea. Nu e ușor. Poate fi și asta o explicație, nu că e o scuză. Nu-mi permit eu să vorbesc.
Eu îl apreciez foarte mult pe Istvan Kovacs. Eu chiar merg des la meciuri de Champions League și m-am nimerit la meciuri tari conduse de el și chiar eram mândru că era o brigadă din România”, a declarat Daniel Stanciu, director executiv al FC Argeș, la Digi Sport.