Fostul antrenor al lui Dinamo a primit oferta de la Gigi Becali pentru a fi antrenorul FCSB: „Mi-a zis să mă urc în avion și să vin”

Fostul antrenor al lui Dinamo a primit oferta de la Gigi Becali pentru a fi antrenorul FCSB: „Mi-a zis să mă urc în avion și să vin”
Gigi Becali a încercat să aducă la FCSB un fost antrenor al lui Dinamo. Sursa foto: Mediafax Foto 09.09.2026

Fost antrenor al lui Dinamo, Eugen Neagoe (59 de ani) ar fi putut ajunge pe banca marii rivale FCSB. Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a venit cu o propunere concretă.

„Geană” i-a pregătit pe „câinii roșii” în 2019, însă mandatul a durat doar două luni, după ce i s-a făcut rău într-un meci cu Universitatea Craiova, pe durata căruia a fost contestat de fani. Atunci a suferit un stop cardio-respirator și a fost transportat de urgență la spital, unde medicii i-au montat un pacemaker (n.r. stimulator cardiac).

Liber de contract din primăvară, când s-a despărțit de Petrolul Ploiești, așteaptă o nouă provocare, inclusiv de peste hotare. Discuții au existat, potrivit spuselor sale, cu echipe din zona Golfului, de care nu este deloc străin, căci a activat în trecut  ca secund, în staff-ul lui Victor Pițurcă.

Eugen Neagoe, ofertat de Gigi Becali. Motivul pentru care a refuzat să meargă la FCSB

În 2022, când o pregătea pe U Cluj, Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a încercat să-l aducă pe tehnician la FCSB. Acesta i-a solicitat, însă, clarificări în privința condițiilor de lucru, precum și introducerea unei clauze contractuale.

„Cinstit o spun. Mă cunoașteți, știți că nu-mi place să vorbesc aiurea. M-a sunat Gigi Becali când eram la U Cluj în 2022, parcă în luna noiembrie și mi-a propus să merg la FCSB. I-am zis că nu e momentul să vorbim de asta. Mi-a spus să urc în avion și să vin la București, iar eu nu puteam să fac treaba asta. Sunt niște lucruri pe care trebuie să le clarific.

Ca o paranteză, dacă Mourinho se duce la Real Madrid, de aia își pune clauză de 10-20 de milioane de euro. Dacă te duci așa la o echipă, hai că am venit și eu și poți să mă dai afară mâine-poimâine….Dacă auzea patronul de clauze se supăra, stai că nu putem cu clauză. Păi de ce nu poți? Înseamnă că în momentul în care iei un antrenor deja te gândești să-l dai afară”, a declarat Eugen Neagoe pentru fanatik.ro.

A sărit în apărarea lui Marius Baciu: „Nu cred că merită să pățească asta”

Chestionat despre situația actuală a formației roș-albastre, antrenorul i-a luat apărarea lui Marius Baciu, exprimându-și convingerea că toate criticile care i se aduc sunt nemeritate. Cu atât mai mult cu cât patronul se implică permanent în chestiunile tehnico-tactice.

„Eu sunt în relații bune cu Baciu, îmi este prieten. Îmi pare rău pentru tot ce văd că se scrie în presă despre el, negativ. Nu cred că este corect. Am văzut mulți antrenori, unii străini, care au avut rezultate nu slabe, foarte slabe. Și nu vreau să dau nume, dar au fost antrenori care în 20 și ceva de meciuri n-au câștigat un meci. Și nu s-a scris urât despre antrenorii respectivi niciodată, dar văd că Baciu a fost luat așa în colimator de absolut toată lumea.

Știm cu toții ce se întâmplă la FCSB, știm cu toții că patronul se implică foarte mult și ăsta nu mai este un secret pentru nimeni. Baciu este un fost fotbalist și unul important pentru pentru Steaua. A jucat foarte mulți ani, a câștigat trofee și sincer nu cred că nu merită să pățească ce pățește în acest moment. Sigur, patronul este cel care decide”, a spus Neagoe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania