Alina Vuc revine în lupta pentru medalii tocmai în Kazahstan! Miza este Los Angeles 2028: „Băieții mai au de așteptat”. EXCLUSIV

Daniel Nazare
Alina Vuc revine în lupta pentru medalii tocmai în Kazahstan! Miza este Los Angeles 2028: „Băieții mai au de așteptat”. EXCLUSIV

Cum perioada vacanțelor a trecut, focusul este îndreptat acum spre marile competiții ale acestei toamne pentru sportivii și sportivele de la lupte libere.

Iar vârful de lance este reprezentat de Campionatul Mondial de seniori din Kazahstan, programat să se desfășoare în luna octombrie a acestui an.

Alina Vuc revine în lupta pentru medalii tocmai în Kazahstan. Miza este Los Angeles 2028: „Mai așteptăm cu băieții”

Care sunt obiectivele impuse de FR de Lupte, este întrebarea? Și răspunsul vine de la vârful federației de specialitate.

„În continuare, ca și în ultimii ani, la Campionatul Mondial vom miza foarte mult pe fete. Aruncăm în luptă, la propriu și la figurat tot ceea ce au mai bun lupte din România, la feminin. Ne-am propus ca la acest Mondial să obținem una sau două medalii.

În privința băieților mai avem încă de așteptat pentru a ne gândi la performanțe notabile”, a declarat pentru ProSport Răzvan Pîrcălabu, președintele Federației Române de Lupte.

La acest Campionat Mondial va face deplasarea și luptătoarea Alina Vuc, cotată drept una dintre cele mai valoroase sportive din ultimii ani.

„Alina este în revenire de formă după ultima accidentare. Este un nume greu al delegației noastre. Cred că vârful ei de formă sportivă va fi atins anul viitor, un an al calificărilor la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028″, a mai adăugat Răzvan Pîrcălabu.

Sportiva română Alina Vuc a cucerit medalia de bronz la cat. 50 kg, în aprilie, la Campionatele Europene de lupte de la Tirana (Albania), după ce a învins-o în meciul decisiv pe poloneza Agata Marta Goluchowska Walerzak.

Alina Vuc, ajunsă la 32 de ani, nu mai obținuse o medalie la o competiție majoră de patru ani. Palmaresul său cuprinde acum două medalii de argint la Mondiale (201, 2019), două de argint la Europene (2016, 2018) și trei de bronz la Europene (2017, 2022, 2026).

Președintele a fost în pelerinaj pe Muntele Athos

În urmă nu cu mult timp Răzvan Pîrcălabu a fost în pelerinaj pe Sfântul Munte Athos, punctul de aur al ortodoxiei.

„A fost un moment unic pentru mine. Maica Domnului m-a ajutat să ajung la Muntele Athos. Un loc special. Un loc în care ai senzația că te conectezi direct cu Dumnezeu.

Acolo înțelegi cu adevărat ce înseamnă credința și rolul tău efectiv pe acest Pământ iar când revii acasă simți că vieții tale i s-a dat un restart”, a mai punctat Pîrcălabu.

De-a lungul ultimilor ani și alți români cunoscuți au ajuns pe Muntele Athos. Este vorba despre Gigi Becali, patronul echipei FCSB, Adrian Ilie, Gheorghe Hagi, Ianis Hagi și nu numai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania