Istvan Kovacs, NIMICIT! Verdictul lui Adrian Porumboiu despre cele mai controversate faze din Dinamo – FCSB 2-1!

Istvan Kovacs, NIMICIT! Verdictul lui Adrian Porumboiu despre cele mai controversate faze din Dinamo – FCSB 2-1!
Istvan Kovacs, pus la zid după Dinamo - FCSB

Istvan Kovacs (41 de ani) a stârnit un scandal în toată puterea cuvântului prin deciziile luate în cele mai controversate faze ale derby-ului Dinamo – FCSB din cea de-a opta etapă a Superligii. Adrian Porumboiu (75 de ani) nu l-a menajat absolut deloc.

Cel mai bine cotat arbitru român al momentului  a avut mai multe ezitări, în special pe parcursul primei reprize. A anulat o lovitură liberă de la marginea careului acordată „câinilor”, apoi a procedat la fel în cazul unui penalty dictat pentru roș-albaștri. În ambele momente a mers la monitorul VAR.

La final, victoria le-a aparținut alb-roșilor, scor 2-1. Martin Pascual a semnat prima reușită și a contribuit la autogolul lui Ofri Arad, iar pentru oaspeți a punctat căpitanul David Miculescu.

Istvan Kovacs, mitraliat de Adrian Porumboiu după fazele controversate din Dinamo – FCSB 2-1

Potrivit fostului arbitru internațional, se impunea acordarea unei lovituri de la 11 metri la faultul comis asupra lui Cătălin Cîrjan, întrucât căpitanul lui Dinamo se afla în interiorul careului, nu la marginea lui, cum a apreciat Istvan Kovacs.

„N-am văzut un arbitru de nivel internațional, cel mai bun arbitru din istoria fotbalului românesc, după cum declarase păcăliciul din fruntea fotbalului românesc, să ia asemenea decizii uluitoare. Nu am văzut arbitru FIFA să comită asemenea erori.

La faza la care s-a dat lovitură liberă pentru Dinamo, la faza cu Cîrjan, se punea problema dacă e în interiorul sau în afara suprafeței de pedeapsă. Situația e evidentă, e în interiorul suprafeței de pedeapsă, și linia face parte din careu. Era 11 metri. Nu a acordat. A dat nu știu ce fault”, a declarat Adrian Porumboiu pentru gsp.ro.

Duarte, eliminat prea ușor: „Nu e palmă, e o pălmuță”

De asemenea, specialistul i-a reproșat lui Kovacs cartonașul roșu acordat lui Andre Duarte. Nici penalty-ul acordat celor de la FCSB nu a fost trecut cu vederea, chiar dacă centralul din Carei a revenit asupra deciziei după ce a analizat faza la monitorul VAR.

„E inexplicabil ce a urmat. Un cartonaș roșu ușor acordat. Nu e palmă, e o pălmuță. Îi dă cu buricele degetelor. Era foarte aproape de fază. Are un trecut mai mult decât tumultuos, sunt niște lucruri care… Cum să dai roșu la Duarte? Nu ai cum să dai roșu. El a stricat multe meciuri.

A stricat multe meciuri, multe campionate. Când CFR lua en-fanfare campionate, el era unul dintre strigoii care trebuiau să fie oficiali, dar erau printre cei cu aranjamente. Nu are ce căuta în arbitraj.

După aia dă 11 metri la respingerea fundașului, greu de crezut. S-a dus direct la minge, cum să dai? Înseamnă că acum arbitrezi primul meci. Cel de la VAR trebuia să-l cheme și să-i zică «Dă-ți singur cartonaș roșu și lasă fluierul altcuiva, că poate ai treburi mai importante decât să arbitrezi».

La Garita e fault în atac, îl împinge evident. Când e vorba de Kovacs, nu e nimic surprinzător. El mereu a avut proptele și la nivel național și internațional. Cum să dai lovitură liberă când vezi că e în careu? Ai o problemă gravă, te mai duci la VAR să schimbi.

Ce să dai? De acolo s-a bulversat și a dat roșu la faza aia. Niciodată nu dai roșu la faza aia. Nici nu aveai nevoie de VAR, dădeai 11 metri și gata, nu-l mai dădeai nici pe ăla afară”, a mai spus Porumboiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]