Scene incredibile în timpul derby-ului dintre Dinamo și FCSB, disputat în etapa a opta a noului sezon de Superliga României, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală.
Arbitrul Istvan Kovacs a luat câteva decizii incredibile și a mers la monitorul VAR de trei ori în doar zece minute, iar ceea ce s-a întâmplat pe gazon a fost de-a dreptul șocant.
Derby-ul dintre FCSB și Dinamo București a oferit momente extrem de tensionate încă din prima repriză. Astfel, Istvan Kovacs a fost nevoit să apeleze de mai multe ori la sistemul VAR.
Meriton Korenica nu a avut prea mult timp la dispoziție pentru a se acomoda la noua echipă. La numai o zi după transferul la FCSB, fotbalistul kosovar în vârstă de 29 de ani a fost trimis pe teren încă din primul minut al derby-ului cu Dinamo.
În minutul 22, Meriton Korenica a avut o intrare asupra lui Cătălin Cîrjan în apropierea propriului careu. Istvan Kovacs a oprit jocul și a acordat inițial o lovitură liberă pentru Dinamo.
Faza a fost analizată ulterior cu ajutorul VAR, iar suporterii dinamoviști sperau la o lovitură de la 11 metri. După ce a urmărit imaginile la monitor, Kovacs a ajuns însă la o concluzie complet diferită care i-a șocat pe dinamoviști și a întors decizia, acordând lovitură liberă pentru FCSB.
În timp ce arbitrul analiza faza în care au fost implicați Korenica și Cîrjan, în careul celor de la FCSB a avut loc un alt incident. Andre Duarte și Andrei Mărginean au intrat într-un conflict, iar dinamovistul l-a împins pe fundașul FCSB. Duarte a reacționat imediat și l-a lovit cu palma peste față pe fotbalistul „câinilor”.
Arbitrii din camera VAR l-au informat pe Istvan Kovacs despre incident, iar centralul partidei a luat măsuri și Andrei Duarte a văzut direct cartonașul roșu, fiind eliminat.
Doar câteva minute mai târziu, arbitrul român s-a aflat din nou în centrul atenției. În minutul 32, în urma unui duel în careul dinamovist între Raul Opruț și Bilal Boutoutaou, Istvan Kovacs a indicat punctul cu var și a acordat penalty pentru FCSB.
Kovacs a fost chemat din nou la marginea terenului pentru a revedea faza, fiind pentru a treia oară în prima parte a meciului când centralul a consultat monitorul VAR. După vizionarea reluărilor, arbitrul a revenit asupra deciziei și a anulat lovitura de la 11 metri. Astfel, și cartonașul galben pe care l-a văzut Opruț a fost anulat.