Iulian Călin a pus capăt confruntării.
Iulian Călin a pus capăt confruntării.
Padula intereceptează o pasă al aproximat5iv 25 de metri și trage din prima, mingea intrând în poartă chiar pe lângă bară.
Echipa gazdă pleacă pe contraatac din propria jumătate de teren, iar Mino Sota, găsit liber cu o pasă de peste 30 de metri, înscrie cu toată opoziția lui Pap.
Eppel reduce din diferență cu o reluare de la marginea careului mic.
Tzionis îndeplinește o simplă formalitate cu poarat goală, de la 2 metri, după ce Coman lovise bara.
Abdallah a marcat cu un șut senzațional la vinclu, de la colțul careului mic.
Iulian Călin a dat drumul părții secunde a confruntării.
Iulian Călin a pus capăt primei reprize a confruntării.
Coman îndeplinește o simplă formalitate de la 3-4 metri, după o centrare de pe dreapta.
Coman a înscris cu o reluare superbă, din întoarcere, iar la scurt timp Ouaneh a trimis și el mingea în poartă, dar jucătorii au fost în ofsaid de fiecare dată.
Iulian Călin a dat drumul confruntării.
UTA (1-4-2-3-1): Gorcea – Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic – S. Mino, A. Roman – H. Abdallah, Papeau, Țăroi – M. Coman. Antrenor: Adrian Mihalcea
Rezerve: A. Popescu – Bădescu, Padula, Sinani, Tzionis, Ivanov, Gueulette, El Sawy
FK Csikszereda (1-3-4-3): E. Pap – Szabo, Palmeș, Hegedus – Paszka, Veres, Horvath, Trif – Toth, Eppel, Stahl. Antrenor: Istvan Szabo
Rezerve: Karacsony, Magyar, Nyitra, G. Papp, Szalay, Bota, Tajti, Czekus
Meciul de la Arad este conduis la centru de Iulian Călin, ajutat la linii de Radu Ghinguleac și Ionuț Neacșu. În camera VAR au fost delegați Sorin Costreie și Cristina Trandafir.
Meciul UTA – Csikszereda are loc în etapa 8 din Superliga, sezonul 2026-2027, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe stadionul „Francisc Neuman” din Arad poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
UTA Arad și Csikszereda Miercurea Ciuc, formații din subsolul clasamentului, se duelează, sâmbătă, 5 septembrie 2026, de la ora 17:30, în etapa cu numărul 8 din Superliga României.
UTA Arad este pe 14, cu doar 6 puncte adunate în primele 6 etape. Cu toate acestea, arădenii sunt pe val, deoarece în etapa trecută au obținut o victorie impresionantă. Concret, UTA a învins-o pe FCSB în deplasarea de la Târgoviște cu scorul de 3-1. Este prima și singura victorie din dreptul lor în acest sezon.
De partea cealaltă, Csikszereda este singura echipă din sezonul 2026-2027 de Superliga care nu a găsit victoria. Gruparea din Miercurea Ciuc are un egal și 6 înfrângeri în primele 7 etape, deci a acumulat un singur punct. Golaverajul? Dezastruos! Csikszereda a marcat doar 4 goluri și a primit 13. În etapa trecută, Csikszereda a cedat pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 2-3.
La capitolul dueluri directe, situația este echilibrată. În sezonul 2025-2026, cele două formații s-au întâlnit de trei ori. O partidă s-a terminat la egalitate, una a fost câștigată de Csikszereda și în cealaltă, ultima, s-a impus UTA Arad.
UTA Arad: Rosa – Dorobanțu, Ouaneh, Benga, Alomerovic – S. Mino, A. Roman – H. Abdallah, Papeau, Țăroi – M. Coman;
Rezerve: Gorcea – Bădescu, Padula, D. Ilie, Sinani, Tzionis, Ivanov, Gueulette, El Sawy;
Antrenor: Adrian Mihalcea;
Csikszereda Miercurea Ciuc: E. Pap – Szabo, Palmeș, Csuros – Czekus, Veres, Horvath, Trif – Paszka, Toth – Eppel;
Rezerve: Karacsony, Deaky – Hegedus, Magyar, Nyitra, Oniga, G. Papp, Stahl, Szalay, Bota, Tajti, Odor;
Antrenor: Istvan Szabo;
Stadion: „Francisc Neuman” (Arad);
Arbitru: Iulian Călin (Argeș). Asistenți: Radu Ghinguleac (București) și Ionuț Neacșu (București);
Arbitru VAR: Sorin Costreie (Ilfov). Asistent VAR: Cristina Trandafir (București);
La conferința de presă premergătoare jocului de sâmbătă, Adrian Mihalcea a transmis că va alinia un prim 11 format din cei mai în formă jucători:
„Nu voi mai face niciun fel de schimbări, cine e în formă intră pe teren, chiar și când o să jucăm tot la trei zile. De asta nici nu i-am menajat, nici n-am vrut să existe alibiuri după.
Jucătorii sunt foarte bine, avem și un moral bun acum. Trebuie să recunosc, există un grad de oboseală, dar nu mă interesează și nici pe ei nu trebuie să-i intereseze. Până la urmă, n-am făcut decât să jucăm, n-am avut niciun antrenament”, a declarat antrenorul echipei UTA Arad.
Din tabăra adversă, Istvan Szabo a transmis următoarele:
„Prefer să ne concentrăm asupra noastră. Poate că avem un mic avantaj prin faptul că deja cunoaștem locul, deoarece am mai jucat la Arad împotriva Corvinului. Venim după un drum de opt ore. Aceasta este situația și, pe cât posibil, toată lumea trebuie să se obișnuiască cu ea.
Am reușit să o analizăm pe UTA, am exersat la antrenamente, deci avem mare încredere că vom reuși să obținem un punct sau chiar mai multe.”, a punctat tehnicianul de la Csikszereda.