VIDEO Marius Baciu a anunțat hotărârea luată în cazul lui Vali Crețu. „Dintr-o discuție din asta de glumă s-a ajuns la o exagerare foarte mare”

Andrei PreotuFlorentin Dincă

Marius Baciu a anunțat la conferința de presă oficială înaintea derby-ului cu Dinamo ce decizie a luat în cazul lui Vali Crețu.

În ciuda faptului că Peluza Nord nu-l iartă pe veteranul fundaș dreapta, antrenorul îi ia apărarea și susține că tot scandalul a plecat și s-a amplificat de la o simplă glumă făcută de fotbalist la adresa coechipierului Arnold Garita.

Marius Baciu îi ia apărarea lui Vali Crețu. „Va fi un jucător foarte important”

Chiar dacă Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, îl acuză de șantaj și îi cere lui Crețu să plece de la echipă, tehnicianul Marius Baciu îi sare în apărare fotbalistului și dezvăluie că în cazul acestuia totul s-a exagerat prea mult de la o simplă glumă făcută la ședința de pregătire.

Mai mult decât atât, antrenorul dă asigurări că, atât timp cât jucătorul va fi sub contract cu FCSB, acesta rămâne unul dintre cei mai importanți componenți ai lotului. Totodată, Baciu este convins că suporterii vor trece cu vedere și-l vor ierta pe veteranul ajuns la 37 de ani.

„Crețu, dacă va fi jucătorul pe care noi îl cunoaștem, sunt ferm convins că suporterii vor trece peste acest act de indisciplină. Nici noi nu acceptăm multe lucruri, dar dintr-o discuție din asta de glumă s-a ajuns la o exagerare foarte mare.

Asta e părerea mea personală! Crețu demonstrează zi de zi la antrenament. El a cucerit publicul prin ardoare și dorință. Cât va fi sub contract cu noi, va fi un jucător foarte important” , a spus Baciu.

Foto: Sport Pictures

Intră titular cu Dinamo? „Vom lua ultimele decizii”

Marius Baciu lasă de înțeles că, dacă Vali Crețu s-a refăcut după problema medicală de la spate și e apt din punct de vedere fizic, atunci sunt mari șanse să înceapă cu el titular în derby-ul cu Dinamo.

O decizie finală în acest sens va fi luată după antrenamentul din această după-amiază. În cazul în care staff-ul medical consideră că nu este pregătit 100%, atunci în banda dreaptă va apărea Labonne.

„Multe lucruri s-au creat artificial. Crețu a făcut ce a făcut și a plătit. A fost scos din lot. A venit înapoi la echipă, îl așteptăm să fie foarte bine din punct de vedere fizic și să vină cu o ardoare în plus, să demonstreze că e important pentru club.

Astăzi, după antrenament, vom lua ultimele decizii. Vom avea discuțiile cu staff-ul medical și vom decide care sunt jucătorii cei mai bine pregătiți din punct de vedere fizic”, a conchis antrenorul roș-albaștrilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]