În cursul zilei de miercuri, legenda naționalei României, Dan Petrescu (58 de ani), și-a făcut apariția la meciul unei echipe din Italia.
Supranumit „Bursucul”, fostul antrenor de la CFR Cluj l-a susținut pe atacantul Daniel Bîrligea (26), proaspăt ajuns la Frosinone. Peninsularii l-au transferat pe jucătorul cu profil ofensiv de la FCSB, iar acesta a fost titular contra lui Sassuolo, în Cupa Italiei.
Din păcate pentru Bîrligea, Frosinone a pierdut la loviturile de departajare, scor 3-4, după 1-1 în timpul regulamentar.
Înaintea partidei, jurnaliștii italieni l-au recunoscut pe Dan Petrescu și i-au adresat câteva întrebări.
Tehnicianul a contribuit decisiv la ascensiunea lui Daniel Bîrligea și a fost sigur că atacantul va face pasul într-un campionat puternic.
După părerea „Bursucului”, vârful naționalei României combină foarte bine viteza cu forța. Bîrligea a primit un sfat: trebuie să muncească, să dea dovadă de seriozitate și să alerge, căci italienii îi vor cere să facă și faza defensivă.
„Cu siguranță sunt foarte emoționat, pentru că eu am fost cel care i-a oferit debutul în prima ligă din România și am crezut mereu în el. Eram sigur că va face pasul la un nivel superior.
În Italia îi va fi greu. Totuși, datorită calităților pe care le posedă, el va reuși să se impună. Este un fotbalist serios și foarte talentat.
Cea mai mare calitate a lui este viteza combinată cu forța, iar în careu sunt puțini jucători ca el. Și eu am jucat în Italia, iar primul an nu a fost ușor. E important să i se acorde încredere. Cu cât joacă mai mult, cu atât devine mai bun.
Trebuie să fie umil și să muncească din ce în ce mai mult. În Italia i se va cere să se apere, așa că va trebui să alerge foarte mult”, a declarat Dan Petrescu pentru tuttofrosinone.com.
Daniel Bîrligea a ținut să lanseze un mesaj după plecarea de la FCSB. Încercat de emoții puternice, vârful de careu s-a exprimat pe Instagram, după cum urmează:
„După doi ani, a venit momentul să spun «la revedere». Plec cu inima plină de recunoștință pentru tot ce am trăit aici. Am avut parte de momente magice alături de colegi, de oamenii din club și, mai ales, de voi, suporterii.
Împreună am câștigat titlul, am luptat pentru fiecare meci și am trăit emoții pe care le voi purta mereu cu mine. Și serile magice de Europa vor rămâne mereu o poveste frumoasă!
Vă mulțumesc pentru fiecare încurajare, pentru fiecare cântec și pentru felul în care m-ați făcut să simt că fac parte din această familie.
Plec mai bogat ca om și ca fotbalist și las în urmă amintiri pe care timpul nu le va șterge. Veți rămâne o parte importantă din povestea mea. Vă mulțumesc pentru tot și ne vom revedea!”.