Richarlison, atacant cu 20 de goluri marcate pentru echipa națională a Braziliei, nu mai face parte din planurile lui Roberto De Zerbi la Tottenham și a fost lăsat în afara lotului de 25 de jucători înregistrat de londonezi pentru prima parte a sezonului din Premier League.
Cum perioada de transferuri din Anglia s-a încheiat, una dintre principalele variante rămase pentru fotbalistul brazilian este Trabzonspor, unde i-ar putea lua locul lui Denis Drăguș și ar putea deveni coleg cu Mohamed Salah și Fabinho.
Tottenham a transmis lista jucătorilor eligibili pentru Premier League, iar numele lui Richarlison nu apare printre fotbaliștii preferați de Roberto De Zerbi. Brazilianului i-ar fi fost comunicat încă înainte de închiderea perioadei de mercato din Anglia că nu mai face parte din planurile antrenorului.
Această decizie vine după o perioadă tensionată, iar antrenorul italian al londonezilor a dezvăluit recent că atacantul și-a manifestat în repetate rânduri dorința de a pleca de la echipă.
„Richarlison, nu știu. A spus de prea multe ori că vrea să plece”, declara De Zerbi după înfrângerea suferită de Tottenham în fața celor de la Newcastle.
Astfel, excluderea din lot reprezintă acum cel mai clar semnal că londonezii sunt pregătiți să se despartă de fotbalistul brazilian.
Richarlison ar fi putut reveni în această vară la Everton, clubul la care a evoluat înainte de transferul la Tottenham. În cele din urmă, negocierile nu s-au concretizat înainte de închiderea perioadei de mercato.
După ratarea acestui transfer, Richarlison a publicat un mesaj dur pe rețelele sociale.
„După tot ce am trăit în ultimii ani, am decis că niciodată nu voi mai permite altcuiva să decidă viitorul meu”, a transmis atacantul.
Deși perioada de mercato s-a încheiat în Premier League, Richarlison mai poate pleca într-un campionat în care perioada de transferuri este încă deschisă.
În aceste condiții, Trabzonspor este una dintre echipele interesate de serviciile brazilianului și ar fi ajuns deja la un acord cu atacantul. Tottenham așteaptă însă o ofertă pentru a vedea dacă poată fi de acord cu această mutare.
Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la The Times, turcii au fost gata să ofere 20 de milioane de lire sterline în schimbul atacantului. Cu toate acestea, Tottenham dorește să primească 35 de milioane de lire în schimbul fotbalistului.