O știre apărută astăzi anunța că fiul lui Neluțu Varga s-ar afla printre suspecți, într-o anchetă a DNA privind un dosar de corupție, pentru care s-au făcut percheziții la sediul Administrației Finanțelor Publice din Timișoara.
Printre persoanele vizate s-ar afla și un anume Andrei Varga, despre care s-a scris în presa online că ar fi fiul patronului de la CFR Cluj.
Doar că informația este eronată pentru simplul fapt că Neluțu Varga, finanțatorul lui CFR Cluj, nu are niciun fiu. Contactat de Prosport, omul de afaceri s-a arătat consternat de informație.
„Cum să vorbești așa ceva? Ce băiat? Eu nici măcar nu am un băiat. Am o fată de doi ani și jumătate. Numai dacă nu a făcut ea ceva (n.r. râde). Este incredibil așa ceva”, a fost reacția lui Neluțu Varga.
Patronul de la CFR Cluj este decis să-și caute dreptatea la Tribunal. Varga spune că îi va acționa în Instanță pe cei care au lansat informația și că le va cere daune morale.
„Cei care au publicat această minciună gogonată vor fi trași la răspundere în Instanță. Mă țin de ei, ca să fie puși la plată. Una este să vorbești de fotbal, dar alta este să se spună prostii despre familie. Eu n-am nicio legătură cu povestea asta. Cum să se spună asemenea prostii? Nu înțeleg cum nu se verifică asemenea informații prostești. De ce nu m-au sunat să mă întrebe dacă am măcar un fiu?”, a spus Ioan Varga.
Omul de afaceri a devenit cunoscut după ce s-a implicat în fotbal, în anul 2017. Varga a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la CFR Cluj, achitând datoriile pe care clubul le avea pentru a ieșit atunci din insolvență.
De când clubul a intrat sub conducerea sa, CFR a reușit să câștige de 5 ori titlul în Superliga României și a mai adunat două Supercupe ale României și o Cupă. În cupele europene, CFR-ul lui Varga a ajuns de două ori în grupele Europa League și de două ori în grupele Conference League.
În ultimii ani, Ioan Varga și-a dezvoltat afacerile în Africa, acolo unde deține mai multe mine de aur, de unde extrage metalul prețios, pentru a-l vinde în Dubai. Varga a vorbit în mai multe rânduri despre afacerile sale cu aur din Africa, unde a declarat că s-a implicat și la o academie de fotbal.