FCSB a intrat puternic în cursa pentru Joao Lameira (27 de ani), mijlocașul celor de la Oțelul Galați, dorit insistent și de Universitatea Craiova.
Gigi Becali încearcă să îl întoarcă din drumul spre Bănie pe fotbalistul portughez, într-un moment în care Mihai Rotaru caută întăriri urgente pentru lotul lui Filipe Coelho.
Informația a fost anunțată de jurnalistul Emanuel Roșu, care a transmis că FCSB a făcut deja o ofertă pentru căpitanul Oțelului și că urmează ore decisive pentru viitorul jucătorului.
„Exclusiv: FCSB încearcă să-l întoarcă pe Lameira din drumul spre Craiova. Sunt ore decisive pentru transfer. Becali a făcut ofertă, îl vrea neapărat pe Joao la FCSB. Race on!”, a scris Emanuel Roșu.
Joao Lameira era foarte aproape de Universitatea Craiova, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate, echipă care caută soluții înainte de trimiterea listei UEFA pentru grupa de Conference League. Oltenii au nevoie de întăriri după plecarea lui Anzor Mekvabishvili la Chicago Fire și accidentarea pe termen lung a lui Adrian Rus.
Mijlocașul portughez, în vârstă de 27 de ani, este căpitanul celor de la Oțelul Galați și este evaluat la 800.000 de euro de Transfermarkt. Lameira este produs al academiei lui FC Porto și a fost internațional de juniori al Portugaliei la mai multe categorii de vârstă.
În cariera de seniori, portughezul a evoluat pentru Leiria, Academica Coimbra, Real SC, Torreense și Baltika Kaliningrad, înainte să ajungă la Oțelul Galați. La formația moldoveană, Lameira a devenit rapid un jucător important.
În actualul sezon, Joao Lameira a disputat 7 meciuri și a marcat 2 goluri, împotriva celor de la CFR Cluj și FC Argeș. În total, pentru Oțelul, mijlocașul a adunat 102 partide, cu 8 goluri și 3 pase decisive.
Universitatea Craiova îl vedea pe Lameira ca pe o variantă solidă. Oțelul ar cere aproximativ 500.000 de euro pentru căpitanul său, însă transferul s-ar putea face pentru 300.000 de euro, în condițiile în care Lameira se află în ultimul an de contract. Jucătorul a lăsat și el deschisă varianta unei plecări.
„Până acum nu știu nimic, sunt aici, vedem, dacă e bine pentru club și pentru mine, da, voi pleca, dacă nu, voi sta aici. Sunt în ultimul an de contract aici și vedem ce se va întâmpla”, a spus Joao Lameira, după meciul câștigat de Oțelul cu FC Argeș.