Mirel Rădoi s-a despărțit de turcii de la Gaziantep după doar patru luni de mandat, dar a reușit să obțină o sumă importantă de bani de la conducerea clubului, chiar dacă a renunțat la 800.000 de euro.
Reamintim că tehnicianul român a fost demis la puțin timp după înfrângerea pe care echipa lui a suferit-o în fața celor de la Rizespor, scor 1-2. La finalul meciului, Mirel Rădoi s-a arătat nemulțumit de mai multe aspecte din club, iar acest lucru nu a fost pe placul șefilor.
Mirel Rădoi și-a încheiat prematur contractul cu Gaziantep. După doar șapte meciuri, tehnicianul român s-a despărțit de formația din Turcia și a primit o compensație financiară, întrucât decizia despărțirii a fost luată de șefii formației din prima ligă a Turciei.
În mod normal, înțelegerea lui Mirel Rădoi cu Gaziantep s-ar fi încheiat pe data de 30 iunie 2027, adică peste 10 luni. Astfel, acest lucru ar fi însemnat aproximativ un milion de euro pentru tehnicianul român.
Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la Fanatik, se pare că Mirel Rădoi a acceptat să plece din Turcia în schimbul sumei de doar 200.000 de euro. Astfel, nu a primit nici măcar un sfert din contractul rămas.
Sursa menționată anterior mai precizează că Mirel Rădoi și Gaziantep s-au despărțit în condiții bune. Cel mai probabil, acest lucru a contat foarte mult în stabilirea sumei de 200.000 de euro.
Într-o perioadă de doar patru luni de zile, în care a condus echipa în doar șapte meciuri, Mirel Rădoi a încasat o sumă importantă de bani de la gruparea din prima ligă a Turciei.
Conducerea celor de la Gaziantep a virat în conturile tehnicianului român suma de 600.000 de euro. Vorbim despre 100.000 de euro, primă de instalare, 300.000 de euro pentru cele patru luni de muncă, și 200.000 de euro drept compensație.