Matei Radu, 17 ani, este unul dintre cei mai buni sabreri din România. Sportivul legitimat la CS Dinamo deține deja un palmares impresionant. Are 32 de medalii, dintre care 19 sunt de aur.
Medalia de bronz câștigată la Campionatul Mondial de Cadeți este cea mai importantă realizare a sa de până acum, dar, cu siguranță, nu se oprește aici. Ținta sa o reprezintă Jocurile Olimpice.
Primul contact cu sala de scrimă a avut loc încă de la vârsta de trei ani, de când fratele său, care de asemenea este sabrer, îl lua cu el la antrenamente.
„Îmi aduc aminte, la vârsta de 3 ani mergeam împreună cu mama mea și cu fratele meu la antrenamentele lui și priveam pe geam cum el se antrena și îmi doream și eu foarte mult să fac chestia asta. Și am ajuns la vârsta de 5 ani și jumătate să încep să practic acest sport.
Prima dată când am intrat în sală am fost fascinat de tot ce înseamnă sabie, mișcările mi-au plăcut foarte mult și le-am prins foarte repede. Și, da, pot spune că din prima, din primul moment când m-am întâlnit cu acest sport, am simțit o legătură”, a spus Matei Radu, potrivit GSP, și a detaliat: „E primul meu contact cu sportul, scrima. E ca o primă iubire sportul”.
„Este o onoare să fac parte din clubul Dinamo. Simt ca o familie acest club. Când intru în incinta clubului mă simt acasă și mă simt onorat să port echipamentul Dinamo”, a mai declarat sportivul, care i-a cunoscut și pe ceilalți campioni ai clubului roș-alb, cum ar fi David Popovici: „Da, m-am mai întâlnit. Făceam la un moment dat masaj acolo și mă întâlneam foarte des cu el. Încă mă întâlnesc la recuperare acum. E uimitor! Și el ca persoană, pe lângă toate rezultatele lui excelente. E o persoană foarte educată, foarte cu capul pe umeri și are tot viitorul în față”.
Mihai Covaliu, scrimer ce a fost campion olimpic și mondial, e modelul tânărului de 17 ani.
„Este un model foarte bun de urmat prin tot ce a reușit să facă în sport și prin disciplina pe care a avut-o și cât a muncit pentru lucrurile pe care le-a făcut. Și nu este un model doar pentru scrimeri, este un model pentru foarte mulți sportivi, pentru că a dat dovadă de muncă și perseverență și ambiție…Da, am mai vorbit și cu dânsul. Vine destul de des la sală, ne mai privește la antrenamente și mai discută cu antrenorii”, a povestit Matei Radu.
Medalia de la Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro e cea mai importantă pentru sportivul de 17 ani.
„Sunt mulțumit, dar întotdeauna se poate mult mai bine și cred în mine că pot face mult mai multe. Pot să câștig mult mai multe. Medalia de la Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro, de cadeți, are cea mai mare însemnătate pentru mine. Un concurs dificil și din punct de vedere al adversarilor, dar și din punct de vedere al condițiilor, pentru că în Rio, unde s-a ținut concursul, era foarte, foarte cald. Adică era foarte greu de respirat, era foarte mare umiditate și foarte greu să poți să te concentrezi.
Mereu încerc, când intru într-un concurs, să iau de la egal la egal orice adversar și să mă gândesc că nimeni nu e mai sus decât mine cumva, nu e mai bun decât mine. Poți bate pe oricine și am zis: se poate întâmpla absolut orice, pot câștiga sau pot pierde, depinde foarte mult de mine.
Am simțit ca o bucurie interioară că am reușit să ajung aici și că rezultatele mele au dat roade și pe podium am simțit că am ajuns în sfârșit aici, să pot să-mi reprezint țara pe podiumurile cele mari” a explicat el, pentru sursa citată anterior.
Matei Radu își dorește să obțină rezultate importante la Europene și Mondiale, să ajungă în lotul de seniori și să se califice la Jocurile Olimpice.
„Pentru acest an, obiectivele mele sunt locuri cât mai bune la Campionatele Europene și Campionatul Mondial și sper cât de curând să pot să ajung în lotul mare de seniori. Asta îmi doresc foarte mult.
Momentan nu pot să spun că sunt foarte pregătit, pentru că încă sunt destul de mic și mai am foarte multe de învățat. Dar eu zic că aș putea să mă adaptez foarte, foarte ușor și aș putea să fac față.
Mereu mă gândesc că dacă sunt foarte muncitor, sunt foarte disciplinat și sunt mereu cu mintea limpede, poți face foarte multe chestii în viață. Pe lângă scrimă și în general poți să faci foarte multe chestii. Și prin perseverență eu aș spera mai mult la o calificare la Jocurile Olimpice. De foarte mic mă gândesc la acea medalie, ziua în care speram să fie odată.
Cu echipa momentan sper ca în sezonul care urmează să facem rezultate cât mai bune la Campionatul European și Mondial…când voi ajunge la Jocurile Olimpice, poate o medalie și cu echipa ar fi un vis”, a încheiat sabrerul.