Campioana Universitatea Craiova a primit o lovitură dură chiar în ziua meciului cu Rapid, cedându-și titularul care a plecat, deja, din România.
Peste câteva ore, Universitatea Craiova joacă, în Giulești, împotriva Rapidului, dar nu se va baza și pe serviciile lui Anzor Mekvabishvili (25 de ani), care va pleca la Chicago Fire.
Meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova este cel care încheie etapa 7 din Superliga. Învingătoarea, indiferent care ar fi ea, urcă pe locul 2, după Dinamo.
Anzor Mekvabishvili, unul dintre cei mai valoroși jucători au Universității Craiova în stagiunea anterioră și om de bază în acest sezon, nu va fi nici măcar spectator.
Potrivit lui Emanuel Roșu, mijlocașul georgian a părăsit, deja, România, și se află în drum spre Tbilisi pentru formalitățile birocratice legate de viza în Statele Unite.
„Craiova i-a făcut aseară o nouă ofertă contractuală, în tentativa de a-l întoarce din drum în ultima clipă.
Propunerea a fost doar puțin peste ceea ce jucătorul avea deja în Bănie. Totul e rezolvat, transferul e făcut”, a mai scris jurnalistul pe pagina de facebook.
Tot el anunțase că s-au finalizat discuțiile dintre cele două cluburi, iar Universitatea Craiova urmează să primească 1,8 milioane de euro și 400.000 de euro din bonusuri.
De asemenea, clubul din Bănie va mai intra în posesia unui procent de 15% dintr un viitor transfer al fotbalistului georgian de la Chicago Fire.
Pe de altă parte, Roșu a mai informat că Universitatea Craiova îl va semna zilele viitoare pe atacantul brazilian Joao Andrade, în vârstă de 20 de ani.
De-a lungul timpului, Anzor Mekvabishvili a jucat la doar două echipe. A început fotbalul la academia lui Dinamo Tbilisi și a fost promovat la echipa de seniori în 2020.
În ianuarie 2024 a ajuns la Universitatea Craiova în schimbul sumei de 750.000 de euro. a jucat pentru echipa din Bănie 226 de meciuri în toate competițiile.
În acest sens, a dat 7 goluri și a oferit 14 pase decisive. Sezonul precedent al fost cel mai prolific, cu 4 reușite și 10 pase decisive în 50 de partide.
În cel actual, a fost prezent la toate cele 15 meciuri jucate de Universitatea Craiova și și-a servit colegii cu 4 pase, fără să-și treacă numele pe lista marcatorilor.
A jucat uiltima dată pentru trupa din Bănie pe 27 august în amicalul de pomină cu Ararat Armenia, pierdut în minutul 90+8 cu un penalty.
Dacă formalitățile cu viza nu vor dura prea mult, Anzor Mekvabishvili poate debuta la Chicago Fire pe teren propriu într-un meci de 5 stele, cu Inter Miami, echipa lui Lionel Messi.
Partida are loc pe 10 septembrie, iar 4 zile mai târziu Chicago Fire primește replica lui New England. Celelalte meciuri din septembrie sunt în deplasare, cu Nashville și Charlotte.