Arnold Garita (31 de ani) a avut o reacție surprinzătoare după ce Valentin Crețu (37 de ani) a fost dat afară de la FCSB. Deși Gigi Becali a susținut că decizia a fost luată pentru că fundașul a avut un conflict cu atacantul, acesta din urmă a negat categoric.
Declarațiile au fost făcute chiar la finalul meciului cu UTA din cea de-a șaptea etapă a Superligii, pierdut surprinzător de formația roș-albastră, scor 1-3. De asemenea, camerunezul a vorbit despre prima sa apariție ca titular.
Veteranul din flancul drept al apărării nu doar că a rămas în afara lotului, dar va trebui să-și găsească o nouă echipă. Finanțatorul a anunțat deja că îi va rezilia contractul.
Potrivit lui Arnold Garita, nici el, nici ceilalți colegi nu au avut dispute cu Valentin Crețu la antrenamente, în ciuda celor susținute de latifundiarul din Pipera. Întrebat dacă fundașul va fi iertat în cele din urmă, „vârful” adus din China a evitat să se pronunțe, motivând că hotărârea nu-i aparține.
În ceea ce privește evoluția din prima repriză, acesta a recunoscut că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, dar și-a exprimat convingerea că lucrurile vor sta altfel în viitorul apropiat, pe măsură ce va reuși să capete o „conexiune” mai bună cu coechipierii.
„Nu s-a întâmplat nimic între mine și Crețu. Nu sunt eu. Nimeni nu a avut nicio problemă cu Crețu, nu e vorba despre mine. Nu știu dacă se va întoarce, nu e treaba. Treaba mea este să joc. Sunt pregătit să joc pentru FCSB.
E primul meu meci ca titular, trebuie să mă adaptez repede. Nu sunt îngrijorat, știu că trebuie să mă adaptez. Sunt mulți jucători noi aici, nu sunt îngrijorat. Nu sunt chiar 100%, am nevoie de puțin timp, cred că voi fi mai bine de la meci la meci. Știu că nu am jucat foarte bine în prima repriză. Ca atacant, nu e bine când nu înscrii, nu sunt nemulțumit de faptul că am fost schimbat. Bineînțeles că încă nu am toate conexiunile potrivite cu colegii mei. Echipa trebuie să mă învețe și, bineînțeles, eu trebuie să învăț echipa. Am un stil diferit, sunt un atacant care are nevoie de spațiu”, a declarat Garita.
În schimb, Alexandru Stoian (18 ani), marcatorul singurul gol al echipei sale din partida de la Târgoviște, a recunoscut că nu poate găsi nicio explicație pentru prestația slabă, dar a avut un ton optimist când a fost adus în discuție derby-ul cu Dinamo, programat sâmbătă, 5 septembrie, la 20:30.
„Mă bucur ca am reușit să marchez, îmi dă un plus de moral, dar îmi pare rău că nu am câștigat. Nu pot să-mi dau seama ce se întâmplă. Începem bine, luăm gol și parcă ne speriem. Parcă suntem timorați. Cu noi, toate echipele joacă bine, își dau interesul mai mult. Eu îmi doresc să joc cât mai mult, să-mi ajut echipa, să dau goluri, de ce nu? Nu simt o responsabilitate mai mare, eu joc de plăcere.
N-am simțit niciodată ceva mai mult. Sincer, nu sunt în măsură să vorbesc despre ce se întâmplă. Pe mine nu mă afectează prea mult. E clar că suntem supărați că nu reușim să învingem, dar aia e. Nu cred că suntem îngrijorați, este un început de sezon. Cu Dinamo vom fi mai motivați și vom reuși să câștigăm. E echipa de pe primul loc, are un început bun, dar o să ne motivăm mai bine și cred că vom câștiga”, a spus tânărul atacant.