VIDEO Adrian Mutu, ovaționat de peste 20.000 de oameni la Centenarul Fiorentinei: „E un vis să antrenez aici”

Adrian Mutu, ovaționat de peste 20.000 de oameni la Centenarul Fiorentinei: „E un vis să antrenez aici”
Adrian Mutu, legenda Fiorentinei. Sursa foto: PROFIMEDIA, 30.08.2026

Adrian Mutu (47 de ani), fostul mare jucător de atac al Fiorentinei, a fost ovaționat de peste 20.000 de fani pe „Artemio Franchi”, la Centenarul echipei viola.

Înainte de duelul cu Frosinone, pe care trupa din Florența l-a pierdut cu scorul de 0-3, conducerea clubului a organizat un eveniment special. Foști mari jucători ai Fiorentinei au fost invitați, iar „Briliantul” a fost inclus în acest grup de top, din care au mai făcut parte nume uriașe, precum Gabriel Batistuta (57 de ani) sau Luca Toni (49 de ani).

Crainicul a strigat numele lui Adrian Mutu, iar stadionul Fiorentinei a „explodat”!

În echipamentul violet, Adrian Mutu a marcat goluri de pus în ramă, inclusiv în Champions League, reușind să-i cucerească pe fani cu execuții senzaționale.

În momentul în care crainicul a strigat numele românului, cei aproximativ 20.000 de fani prezenți pe arena Fiorentinei l-au ovaționat pe fostul mare fotbalist. Iată cifrele ex-internaționalului în tricoul grupării viola: 143 de meciuri în toate competițiile, 69 de goluri, 29 de pase decisive.

  • Juventus, Inter și Chelsea sunt alte echipe uriașe pe care Mutu le-a servit pe parcursul carierei sale de fotbalist profesionist

„Briliantul” a acordat un interviu: „Cele mai bune urări pentru suporterii Fiorentinei” / „Când vine vorba despre această echipă, mereu sper”

După episodul petrecut pe „Artemio Franchi”, Mutu a stat de vorbă cu jurnaliștii de la Tuttomercatoweb.

„Cele mai bune urări pentru suporterii Fiorentinei. A fost minunat să fac parte din istoria unui oraș pe care îl consider a doua mea casă”, a spus el.

Totodată, Adrian Mutu a fost întrebat dacă a sperat să devină antrenorul Fiorentinei. Iată răspunsul lui: „Întotdeauna sper asta. Când vine vorba de Fiorentina, mereu sper asta. Să antrenezi Fiorentina este un vis. Acum, echipa trebuie să se descurce bine și să ajungă din nou în vârf”.

„Briliantul” a făcut referire și la lupta pentru titlu. Mutu îi ține pumnii amicului Chivu (45 de ani), care e antrenorul campioanei Inter:

„Inter mereu (n.r. – e favorită), dar spun asta și pentru că îl susțin pe prietenul Chivu. Apoi aș pune AS Roma printre pretendente. Sper că Fiorentina poate fi surpriza campionatului”.

O altă prezență spectaculoasă la sărbătoarea Fiorentinei

La Centenarul Fiorentinei și-a făcut apariția și fostul portar Sebastien Frey (46 de ani). El a analizat situația clubului și i-a nimicit pe jucători, inclusiv pe Radu Drăgușin (24 de ani), după 0-3 cu Frosinone.

„În afară de rezultat, ceea ce m-a frapat a fost lipsa de atitudine. Frosinone a evoluat curajos, folosindu-și propriile arme, dar totul părea jucat după primul gol (n.r. – minutul 26)

La începutul reprizei secunde, într-o zi ca aceasta, m-aș fi așteptat la un spirit competitiv puțin mai ridicat. Jucătorii noi trebuie să înțeleagă la ce club au venit, pentru ce club joacă. Trebuie să-și revină, altfel lucrurile se complică”, a spus Frey.

  • La Fiorentina, ex-goalkeeperul și-a trecut în cont 218 meciuri. În 70 de dueluri, Sebastien Frey a păstrat poarta intactă
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]