Fostul portar Florin Prunea (57 de ani) a vorbit deschis despre fotbalistul pe care l-a remarcat în remiza, scor 1-1, dintre nou-promovata Corvinul Hunedoara și Dinamo, din meciul contând pentru etapa 7 a Superligii.
Este vorba despre portarul Codruț Sandu (20 de ani), format la Dinamo și aflat la al doilea sezon la gruparea hunedoreană, unde evoluează sub formă de împrumut. După ce i-a văzut prestațiile din acest meci, Prunea susține că tânărul portar este „de mare viitor”.
Fostul mare portar Florin Prunea s-a arătat impresionat de prestația pe care a avut-o Codruț Sandu, între buturile Corvinului Hunedoara în meciul cu Dinamo, scor 1-1, din etapa 7 a Superligii.
„Este un portar de mare viitor. Are apariții și la naționala U21. În momentul de față, eu cred că el va fi acolo. Arată bine, bine, iar în momentul de față nu-și arată vârsta. Are intervenții!
Nu știu dacă mai e jucătorul lui Dinamo, sunt curios. Este un portar bun. Îmi aduce aminte de Tătărușanu, bun portar”, a declarat Florin Prunea pentru DigiSport.
Prestația lui Sandu din remiza cu Dinamo a fost notată de cei de la FlashScore cu 7,4, una dintre cele mai mari note din rândul hunedorenilor și care a fost peste media întregii echipe. Karamoko (27 de ani), marcatorul golului lui Dinamo prin care a adus egalarea în minutul 51, a primit cea mai mare notă de pe teren, 9.
În urma acestui rezultat, Corvinul se află pe locul 6, cu 10 puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, care are un meci mai puțin disputat. Dinamo se menține pe primul loc în clasamentul Superligii, cu 14 puncte, fiind urmată de Petrolul, cu 12 puncte, și FCSB, respectiv Rapid, cu câte 11 puncte. Atât FCSB, cât și Rapid au un meci mai puțin disputat.
După remiza cu Dinamo, Sandu a afirmat că este încântat de meciul bun pe care l-a făcut, subliniind, în același timp, că este mulțumit de parcursul pe care îl are la Corvinul, cu care a pornit de la nivelul eșaloanelor inferioare.
„Mă bucur că am făcut un meci bun. Prima repriză a fost bine, am deschis scorul. A doua repriză ei au fost peste noi. Din păcate, atât am reușit în acest meci.
(n.r. despre parcursul său) Am luat-o treptat. Am pornit din Liga a 3-a, am jucat la Liga a 2-a și acum în SuperLigă. Aici am primit încredere, aici staff-ul și antrenorul au avut încredere în mine. Am muncit în presezon și credem că vom face o figură frumoasă.
(n.r. despre revenirea la Dinamo în vară) Nu mă gândesc la asta, trăiesc prezentul și acum sunt la Corvinul”, a afirmat portarul Codruț Sandu, imediat după meci.
Potrivit Transfermarkt, Sandu are o cotă de piață de 450.000 de euro. Are selecții la naționalele de juniori și tineret, de la U16 la U20.