Centrul Memorial al genocidului de la Srebrenica a cerut, prin intermediul unei scrisori oficiale, excluderea echipei Steaua Roșie Belgrad din UEFA Europa Conference League.
Totul din cauza unui episod petrecut pe Doosan Arena din Cehia, unde echipa din Serbia a fost învinsă fără drept de apel de Viktoria Plzen, scor 1-5.
Steaua Roșie Belgrad a ajuns în grupa de Conference League, la fel ca Universitatea Craiova, după ce a pierdut dramatic dubla din Europa League pe care a avut-o programată în compania cehilor de la Viktoria Plzen.
Spre deosebire de Craiova, care a remizat acasă cu Ararat-Armenia în tur, Steaua Roșie Belgrad a câștigat la scor de neprezentare în fața propriilor suporteri și s-a deplasat în Cehia cu gândul la calificare.
Însă, surpriză! La finalul celor 90 de minute, tabela a indicat scorul de 4-1 pentru gazde și dubla a ajuns în prelungiri. Aici, cehii au profitat și de avantajul numeric, după ce sârbii s-au ales cu un om eliminat în minutul 53, și au obținut calificarea, grație unui gol marcat în minutul 96.
Așadar, după 1-5 în returul din Cehia cu Viktoria Plzen, Steaua Roșie Belgrad a căzut în Conference League, a treia competiție intercluburi de pe continent.
Totuși, sârbii riscă să rateze și Conference, deoarece UEFA a primit o scrisoare oficială prin care s-a cerut excluderea lor din competiție.
Scrisoarea a fost redactată de reprezentanții Centrului Memorial al genocidului de la Srebrenica, din cauza unor momente petrecute pe Doosan Arena din Plzen.
Pe scurt, fanii sârbi au afișat în tribunele din Cehia mai multe bannere dedicate lui Ratko Mladic și, de asemenea, au scandat pentru acesta. Mladic este un fost lider militar al sârbilor bosniaci, care a fost condamnat pe viață pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității, din cauza masacrului de la Srebrenica, petrecut în anul 1995. Atunci, peste 8.000 de bosniaci musulmani au fost omorâți.
Supranumit „Măcelarul din Balcani”, Ratko Mladic a murit pe 27 august, în ziua returului Plzen – Steaua Roșie Belgrad 5-1, la vârsta de 84 de ani.
Suporterii au transmis mesaje precum „Generale, glorie și recunoștință veșnice” și au făcut saluturi militare în cinstea lui Ratko Mladic.
Însă, ce a produs stupefacție a fost faptul că Steaua Roșie Belgrad, pe pagina oficială de X a clubului, a distribuit mesajele fanilor și poze cu aceștia.
Reprezentanții clubului nu au scris niciun mesaj la postare, însă au adăugat un emoticon cu un salut militar.
— FK Crvena zvezda (@crvenazvezdafk) August 27, 2026
Poziția clubului a fost aspru contestată de Centrul Memorial al genocidului de la Srebrenica, iar pe adresa UEFA a fost trimisă o scrisoare oficială prin care s-a cerut excluderea echipei Steaua Roșie Belgrad din Conference League:
„Un club care în mod conștient își folosește mijloacele oficiale de comunicare pentru a glorifica un om condamnat pentru genocid nu poate da vina pe suporteri. Nu e doar despre suporteri, ci despre modul în care clubul se raportează la valorile pe care UEFA construiește fotbalul european”, s-a specificat în scrisoare, potrivit Mundo Deportivo.