DECLARAȚII După victoria cu U Cluj, Hanca dezvăluie care e situația financiară la Petrolul. „Toți am acceptat aceste lucruri”

După victoria cu U Cluj, Hanca dezvăluie care e situația financiară la Petrolul. „Toți am acceptat aceste lucruri”
Sergiu Hanca, mesaj important pentru suflarea galben-albastră. Sursa foto: SPORT PICTURES

După victoria pe care Petrolul a bifat-o pe terenul lui U Cluj, scor 3-2, în etapa cu numărul 7 a Superligii, Sergiu Hanca (34 de ani) a dezvăluit cum stau lucrurile din punct de vedere financiar în cadrul clubului ploieștean. Potrivit cuvintelor exprimate de către „veteranul” de pe „Ilie Oană”, jucătorii lui Ricardo Sousa (47 de ani) au „salariile la zi”.

Totodată, Hanca a tras concluziile despre partida desfășurată în Ardeal și a răspuns exemplar la următoarea întrebare: „Poate bate Petrolul pe oricine?”.

Sergiu Hanca, prima reacție după meciul U Cluj – Petrolul, scor final 2-3: „Situația e normală. Am găsit înțelegere din partea conducerii”

„Am fost pragmatici, am știut să suferim împreună și mă bucur foarte mult că am reușit să câștigăm.

Sunt peste așteptări (n.r. – rezultatele), având în vedere situația financiară. Totuși, când intri pe teren contează și sufletul. Au venit și străini de valoare, iar cei care au rămas aici… Dăm totul și încercăm să ne bucurăm cât mai mult de fotbal.

Situația e normală acum, avem salariile la zi. Toți am acceptat aceste lucruri, nimeni nu ne poate zice nimic, noi nu putem comenta. Am acceptat!

Am găsit înțelegere din partea conducerii. Și ei m-au înțeles pe mine. Trebuie să vorbim mai mult despre ceea ce facem pe teren și mai puțin despre partea financiară. Suntem noi împotriva tuturor!

(n.r. – Poate bate Petrolul pe oricine?) Cred că oricine poate bate pe oricine. Este un campionat echilibrat, noi avem un start bun de sezon, sperăm să continuăm la fel.

Era important să avem o reacție bună după derby-ul pierdut săptămâna trecută (n.r. – 0-2 cu Rapid, la Ploiești). În fotbal, bucuria sau supărarea trebuie să țină o zi. Trebuie să o iei de la capăt după aceea”, a declarat Sergiu Hanca la microfonul Digi Sport.

Leo Teixeira: „A fost un efort colectiv. Sărbătorim astăzi, dar ne gândim deja la meciul următor”

În fața oamenilor de presă a apărut și Leo Teixeira (27 de ani). Colegul lui Sergiu Hanca a subliniat efortul colectiv al „lupilor galbeni” și și-a expus opinia cu privire la fotbalul românesc.

„Acest premiu nu este pentru mine, ci pentru echipă, pentru că suntem o echipă. Nu aș spune că e ceva individual, a fost un efort colectiv. Sărbătorim astăzi (n.r. – vineri, 28 august), dar ne gândim deja la meciul următor.

(n.r. – Despre nivelul fotbalului românesc) E competitiv, cu accent pe partea fizică. Sunt multe tranziții și evoluăm de la meci la meci, jocul cu mingea e foarte important. Vrem să continuăm așa cum am început”, a comunicat și portughezul Teixeira.

Grație succesului înregistrat contra lui U Cluj, Petrolul a ajuns pe poziția secundă în clasamentul Superligii. „Găzarii” au adunat 12 puncte până în prezent și au o „lungime” în minus față de liderul Dinamo. Totuși, „câinii” nu au jucat momentan în runda a șaptea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]