DECLARAȚII Stjepan Tomas, discurs sincer după Voluntari – Oțelul 2-2: „Le-am oferit cadouri!”

Stjepan Tomas, discurs sincer după Voluntari - Oțelul 2-2: „Le-am oferit cadouri!”
Stjepan Tomas discurs. Sursa foto: Sport Pictures

Oțelul a plecat cu un punct de la Voluntari, după primul meci al celei de-a șasea etape a Superligii, scor 2-2. Stjepan Tomas (50 de ani) a avut un discurs sincer la flash-interviu, recunoscând că elevii săi nu au făcut cel mai bun joc.

Pe de altă parte, deși au fost conduși în două rânduri, au reușit să evite înfrângerea. Remus Guțea a deblocat tabela, încă din minutul trei, Patrick a egalat după patru minute, același Guțea a făcut dubla (minutul 14), iar Nuno Pedro a stabilit scorul final (72), transformând o lovitură de la 11 metri.

Gălățenii ocupă astfel poziția a cincea, cu zece puncte acumulate, la doar trei în urma liderului Dinamo. De cealaltă parte, ilfovenii sunt pe 14, cu 5 puncte.

Stjepan Tomas a spus lucrurilor pe nume după remiza cu FC Voluntari

La scurt timp după fluierul final, Stjepan Tomas s-a declarat mulțumit de rezultat, având în vedere modul în care s-a desfășurat partida. Nu a ezitat să-i taxeze, însă, pe jucători pentru erorile comise.

„Sunt fericit. Am dat dovadă de mentalitate în acest meci, chiar dacă nu l-am început bine. Desigur că mă aștept la mai mult, dar nu este ușor să joci la ora 18:00. Am avut reacție în repriza a doua, ne-am creat ocazii și într-un final am marcat.

Nu am intrat în meci cum trebuie, le-am oferit cadouri adversarilor. E greu să schimbi lucrurile apoi, deci sunt fericit cu un punct. Nu ne-am concentrat la început, le-am oferit cadouri adversarilor. Rapid este o echipă bună, dar jucăm acasă, în fața suporterilor. Jucăm mai bine pe teren propriu”, a declarat tehnicianul Oțelului.

Bordun: „Un punct câștigat, dar am luat două goluri ușoare”

Într-o notă similară a fost și discursul lui Denis Bordun, omul care a contribuit la cel de-al doilea gol al echipei sale, obținând penalty-ul după un fault comis de Denis Haruț. Acesta a vorbit ulterior și despre faza respectivă, explicând ce s-a întâmplat, de fapt.

„Eu cred că este un punct câștigat. Am avut puțin noroc la anumite faze, dar am luat și două goluri ușoare. N-am început foarte bine, nu este prima dată și sperăm să clarificăm acest situații.

(n.r. Despre penalty) A venit primul fundaș, într-un final a rămas mingea la mine, am vrut să dau la poartă, dar fundașul m-a atacat. (n.r. Despre meciul cu Rapid) Le mulțumim fanilor că au venit în număr destul de mare aici. Ne-au transmis să avem curaj și să-i batem pe cei de la Rapid”, a spus extrema gălățenilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]