Umbra apocalipsei financiare la CFR Cluj. Datoriile sunt mai mari: „Insolvența poate dura 5 ani”

Umbra apocalipsei financiare la CFR Cluj. Datoriile sunt mai mari: „Insolvența poate dura 5 ani”
CFR Cluj insolvență. Sursa foto: Sport Pictures

CFR Cluj a intrat în insolvență pentru a supraviețui, dar întregul proces ar putea dura chiar și cinci ani. Răzvan Zăvăleanu a dezvăluit că datoriile sunt mai mari decât în perioada 2015-2017, când echipa a mai trecut printr-o astfel de situație.

Atunci, Nelu Varga a preluat echipa și a redresat-o prin investiții uriașe, după care a transformat-o într-o adevărată forță a fotbalului românesc. Nu mai puțin cinci titluri consecutive a reușit să cucerească până în 2022, patru dintre ele cu Dan Petrescu pe bancă, doar că problemele financiare au reapărut.

CFR Cluj are datorii mai mari față de precedenta insolvență

Ținând cont că a gestionat, prin intermediul firmei sale, ambele proceduri de insolvență, Răzvan Zăvăleanu a putut face o comparație exactă. Verdictul? Acum are o sarcină mai dificilă, întrucât rețeta financiară nu a fost deloc inspirată, în ciuda sumelor uriașe „pompate” de finanțator, iar datoriile sunt mai mari.

„Cred că, în ciuda sumelor foarte mari de bani care au fost investite în această perioadă, de când domnul Varga patronează echipa, nu a existat neapărat o disciplină financiară. Este o rețetă pe care o văd nu numai la fotbal, ci și la alte companii. Dacă la un moment dat sunt foarte mulți bani, se pot cheltui. Cumva se pierde această disciplină. Nu se mai păstrează niște repere, niște limite, se pierd lucrurile de sub control.

Am observat că atunci când sunt mai puțini bani în joc, lumea tinde să fie mai atentă și se întinde atât cât îi este plapuma. Mulți fac greșeala să creadă că dacă sunt foarte mulți bani, aceștia nu se vor termina niciodată.

Diferența cea mai palpabilă se raportează la sumele de bani, care sunt mult mai mari în acest moment, mă refer la debite, la ceea ce trebuie plătit creditorilor. Între timp au intervenit și o mulțime de modificări legislative. Poate acum este puțin mai greoaie toată procedura insolvenței decât era atunci. Pe de altă parte, există și reglementări fotbalistice care cumva privesc procedura insolvenței și care, de asemenea, îngreunează ceea ce se întâmplă într-o procedură.

Altfel, diferențe fundamentale nu există, noi facem cam același lucru. Până la urmă depinde ce strategie vom alege împreună cu acționarii clubului în încercarea de a salva acest club, dar în același timp de a da banii creditorilor și, bineînțeles, care vor putea fi sursele de finanțare identificate pentru a putea salva compania”, a declarat reprezentantul administratorului judiciar al CFR Cluj, pentru gsp.ro.

Insolvența ar putea dura și cinci ani

Deși atât Nelu Varga, cât și fanii speră ca această perioadă să nu dureze foarte mult, specialistul a explicat că totul depinde de resursele financiare. Dacă ele întârzie să apară, există riscul ca ieșirea din insolvență să se producă abia după cinci ani.

„ Cred că în cel mai bun caz un an de zile, 9-12 luni, este un termen care ar trebui să treacă pentru a se putea ieși dintr-o procedură. Asta presupune că se aliniază toate planetele și se găsesc resurse financiare.

Dacă nu, putem vorbi de 4-5 ani în care ar putea să se desfășoare această procedură. Acum sunt și monitorizări, și licențieri, e puțin mai complex și nu vreau să intru în aceste amănunte, pentru că deocamdată nu am discutat strategia cu acționarii, nici cu creditorii. Vrem să vedem pe când și cum vom face lucrurile astea. Bineînțeles că avem o oarecare idee, dar fiind chiar aproape de debutul procedurii, încă nu am stabilit la modul concret ce se va face cu treaba asta”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]