Universitatea Craiova și-a aflat cele șase adversare din Conference League, iar în Bănie vor ajunge și cei de la Egnatia.
Un bun cunoscător al fotbalului din Albania, Elis Bakaj este sigur că oltenii au prima șansă la victorie în duelul cu echipa din țara sa, mai ales că Universitatea va avea sprijinul fanilor.
Eliminată și din Europa League, Universitatea Craiova va încerca să își salveze sezonul în Conference League, acolo unde a fost la un pas de calificare în 2025.
Dacă anul trecut a făcut șapte puncte, Craiova speră acum să depășească acest bilanț, mizând pe trei victorii cu echipele accesibile pe care le va întâlni.
Elis Bakaj a spus că echipa pregătită de Filipe Coelho are prima șansă cu Egnatia, albanezul care a jucat la Dinamo vorbind și despre ascensiunea acestui club.
Interesant este că și Egnatia a trecut printr-o dramă joi seara, tot în play-off-ul Europa League. Dacă Universitatea a luat gol în ultimele momente ale meciului din Armenia, albanezii au fost eliminați în prelungiri de Lillestrom, scor 2-1.
„Egnatia a crescut mult în ultima perioadă! Și vine din Liga Campionilor, la fel ca Universitatea Craiova. Au trecut și ei printr-o înfrângere dramatică, dar în prelungiri. E un club nou, fără tradiție, dar oferă salarii în principiu de 10.000 de euro pe lună, dar sunt jucători care câștigă și 12.000 de euro sau 13.000 pe lună. N-au întârzieri, oamenii sunt corecți acolo”, a dezvăluit Elis Bakaj, pentru ProSport.
Spre deosebire de Getafe și Brighton, Craiova nu va da peste jucători de o valoare foarte mare.
„100% Craiova are prima șansă cu Egnatia. E o diferență mare. Mai ales că ei sunt prima oară la acest nivel. La Egnatia echipa câștigă meciul, n-au valori individuale”, a completat albanezul care a jucat la Dinamo.
La fel ca Universitatea Craiova, Egnatia a trecut fără probleme de primul tur preliminar din Liga Campionilor, după ce a depășit-o pe Petrocub, din Republica Moldova.
Apoi, Egnatia a fost eliminată dramatic de Celje, la loviturile de departajare, în perioada în care Craiova a pierdut dubla cu Levski Sofia. Astfel, albanezii au mers în preliminariile Europa League, acolo unde au trecut de irlandezii de la Shamrock Rovers.
Egnatia n-a reușit însă să depășească și play-off-ul, după 0-0 și 1-2 cu Lillestrom.
Lillestrøm 2-1 Egnatia
⚽ 94′ Thomas Lehne Olsen
🅰️ Seun Akanji#UEL #LSK #Egnatia pic.twitter.com/cAuSJljzR2— Eliteserien Wizard (@ElitWizard) August 27, 2026
La curent cu tot ce se întâmplă în fotbalul românesc, Elis Bakaj așteaptă de această dată calificarea Craiovei în Conference League.
„Craiova se poate califica de data aceasta. Cred că au șanse și cu Kairat (n.r. să obțină victoria)”, a subliniat Bakaj.