Miercuri seară, 26 august 2026, în runda cu numărul 2 din La Liga, starul Kylian Mbappe (27 de ani) a marcat pentru prima oară într-un joc oficial sub comanda lui Jose Mourinho (63).
Francezul a făcut-o nu o dată, ci de trei ori, astfel că a decis de unul singur, într-o mare măsură, duelul Real Madrid – Real Sociedad 4-1.
Real Madrid a legat a doua victorie consecutivă în debutul din La Liga, după ce miercuri seară a învins-o pe Real Sociedad, scor 4-1 pe teren propriu.
În runda inaugurală a campionatului, „galacticii” s-au impus mult mai greu pe terenul lui Espanyol, scor 2-1. Însă, mulțumită acestor două succese, fotbaliștii lui Jose Mourinho au ajuns la 6 puncte, cu 6 goluri marcate și doar două primite, și conduc clasamentul.
Nici meciul cu Sociedad nu a început tocmai ușor. Kylian Mbappe a deschis scorul în minutul 40, însă oaspeții au restabilit egalitatea doar 4 minute mai târziu, prin Sucic.
Însă, în repriza secundă, „galacticii” au preluat treptat controlul. Mbappe a modificat din nou tabela în minutul 60, după care, în minutul 68, Vinicius a dublat avantajul Realului.
Scorul final a fost stabilit de Mbappe, eroul serii, care în minutul 80 a fructificat o pasă expediată de Vinicius.
Au fost primele goluri marcate de Mbappe sub comanda lui Mourinho, într-un joc oficial, iar acestea i-au permis deja să se așeze în fruntea clasamentului golgheterilor din La Liga, peste Diaz, Raphinha, Aubameyang, Fermin sau Roberto Fernandez, care au toți câte două goluri.
La conferința de presă de după meci, lui Mourinho i-a fost solicitată o opinie vizavi de prestația lui Kylian Mbappe, iar portughezul și-a început discursul cu patru cuvinte:
„Un jucător absolut incredibil”, a exclamat „The special one”, citat de Goal.com.
În continuare, Jose Mourinho a rememorat borna pe care Kylian Mbappe a atins-o cu ocazia Cupei Mondiale 2026, din SUA, Mexic și Canada. Francezul a ajuns la 22 de goluri marcate la toate turneele de Campionat Mondial, în doar 22 de meciuri jucate.
Următorul după el în topul marcatorilor all-time este Messi, cu 21 de goluri, însă argentinianul a avut nevoie de 34 de partide pentru a înscrie de atâtea ori.
Jose Mourinho le-a spus reporterilor că nu poate decât să spere că Mbappe va continua să aibă aceeași formă și va scrie istorie pentru Real Madrid:
„Nu îmi place să compar jucătorii, dar acest băiat (n.r. – Kylian Mbappe) este un jucător absolut incredibil. Sunt foarte fericit și pentru faptul că a scris istorie la Cupa Mondială. Există 25 de campioni mondiali, dar doar unul este etern în fotbal: jucătorul cu cele mai multe goluri la Cupa Mondială.
Văd multă foame de performanță la el. Vrea să scrie istorie la Real Madrid. Dar, în ciuda a ceea ce a făcut Kylian, îmi este greu să nu vorbesc despre echipă, pentru că a fost mereu un efort colectiv”, a completat Jose Mourinho.
În doar câteva etape, Kylian Mbappe va atinge borna celor 100 de goluri marcate pentru Real Madrid. În 105 partide jucate până în prezent, el a înscris de 89 de ori și a oferit 12 pase decisive.