Campioana Universitatea Craiova are probleme mari în centrul apărării, după accidentarea gravă a lui Adi Rus, iar oficialii grupării vor să transfere de urgență doi fundași.
Adi Rus a ieșit accidentat în minutul 20 al meciului Universitatea Craiova – FC Voluntari! Dacă se confirmă că are ruptură a ligamentelor încrucișate, nu va mai juca în acest an.
Universitatea Craiova și-a pierdut unul dintre cei mai valoroși fotbaliști nu doar din acest sezon, ci și din precedentul.
Ajuns la echipă în septembrie 2025 ca jucător liber de contract, Rus a prins 34 de meciuri în stagiunea precedentă, în care a marcat 4 goluri.
În acest sezon a fost integralist de 9 ori, a prins 28 de minute în Supercupa României, a absentat cu UTA, Dinamo și Oțelul în Superliga și a ieșit accidentat cu FC Voluntari.
Directorul sportiv al Universității Craiova, Marios Felgueiras, a dezvăluit că încă nu se cunoaște gravitatea accidentării, dar echipa caută de urgență doi fundași centrali.
„Rus va face RMN, vom vedea ce va fi. Era ceva legat de ligamente, dar nu vreau să ne gândim la ce am văzut noi și doar așteptăm rezultatul.
S-a discutat despre o întindere a ligamentului, dar după cum a reacționat a părut ceva mai grav. E o pierdere mare, un jucător de care toată lumea știe cât de important e pentru noi.
Din păcate, la o fază extrem de rară, a vrut să șuteze, dar a lovit în piciorul adversarului. Era singurul jucător care putea juca 90 de minute cu Voluntari, fiind suspendat pentru joi.
A trebuit să-l schimbăm și ne-a schimbat strategia, pentru că am fost obligați să-l băgăm pe Romanchuk”, a declarat Mario Felgueiras, potrivit Fanatik.
Internaționalul român a acuzat probleme la genunchi în minutul 18 al meciului de pe Stadionul „Ion Oblemenco” cu FC Voluntari, câștigat cu 3-1.
El a încercat să continue, dar după câteva secunde a părăsit definitiv terenul, cu lacrimi în ochi. El va fi supus unui examen RMN pentru a se ști cu exactitate gravitatea accidentării.
Dacă se dovedește că e vorba despre o ruptură a ligamentelor încrucișate, Adi Rus nu va mai juca în acest an, urmând să revină cel mai devreme la reluarea campionatului în 2027.
Este o lovitură dură nu doar pentru Universitatea Craiova, ci și pentru naționala României, care în toamnă va juca toate cele 6 meciuri din Liga Națiunilor.
„Căutam și un fundaș central, sunt mai multe discuții deja. Trebuie să facem planul, dar mai întâi așteptăm RMN-ul lui Rus.
E posibil să aducem și doi fundași centrali, mai ales dacă lipsește Rus 2-3 luni minimum. Vom avea nevoie de încă doi în cazul respectiv.
Suntem în discuții și până se termină perioada de transferuri vom avea câteva mișcări. Din păcate, pe plan sportiv, e o pierdere mare, că suferim în linia de apărare”, a mai spus Felgueiras.