TENIS Sorana Cîrstea a primit vestea de la WTA. Pe ce loc e românca în clasament

Sonia Baciu
Sorana Cîrstea a primit vestea de la WTA. Pe ce loc e românca în clasament
Sorana Cîrstea a primit vestea de la WTA. Foto: Profimedia 24.08.2026

Sorana Cîrstea (36 de ani), care a ajuns în optimile de finală de la WTA 1.000 Cincinnati, a primit vestea de la WTA, o urcare în clasament și o confirmare a formei senzaționale pe care a arătat-o în acest sezon, anunțat ca fiind ultimul pentru ea în circuitul profesionist.

Mai exact, în ierarhia oficială publicată luni, 24 august, Sorana Cîrstea a revenit pe locul 17, cea mai bună poziție din carieră, pe care a atins-o luna trecută, după ce în luna mai intrase în premieră în Top 20.

Sorana Cîrstea, în urcare în clasamentul WTA

Sorana Cîrstea parcurge cel mai bun sezon al carierei sale, iar acest lucru se vede și prin prisma ierarhiei din circuitul feminin, unde a urcat două poziții, până pe locul 17, după ce la cel mai recent turneu, WTA 1.000 de la Cincinnati, a ajuns până în optimile de finală.

Aceasta reprezintă o revenire în clasamentul din 13 iulie, când atingea în premieră acest loc, cel mai bun din cei peste 20 de ani de când evoluează în tenisul profesionist.

În 2026, Sorana Cîrstea a cucerit două trofee, WTA 250 Transylvania Open, fiind prima sportivă din România care s-a impus în turneul de la Cluj-Napoca. respectiv cel de dublu, WTA 250 Linz.

În palmaresul său, Sorana Cîrstea are patru titluri de simplu și șapte de dublu, fiecare dintre acestea cu o altă parteneră de joc.

Potrivit clasamentului WTA, Sorana Cîrstea are în dreptul său 2.294 de puncte, iar pe primul loc, cu 8.575 de puncte de află Aryna Sabalenka (28 de ani). Podiumul este completat de Elena Rybakina (Kazahstan, 27 de ani), cu 8.141 de puncte, și de Jessica Pegula (SUA, 31 de ani), cu 7.265 de puncte.

În Top 10 se află: Coco Gauff (SUA, 22 de ani), Mirra Andreeva (Rusia, 19 ani), Linda Noskova (Cehia, 21 de ani), Karolina Muchova (Cehia, 30 de ani), Iga Swiatek (Polonia, 25 de ani), Elina Svitolina (Ucraina, 31 de ani) și Amanda Anisimova (SUA, 24 de ani).

O urcare semnificativă, de 26 de locuri, a fost a chinezoaicei Xiyu Wang (25 de ani), care a ajuns pe poziția 82, în timp ce o cădere drastică, de 42 de locuri, până pe poziția 148  a fost înregistrată de franțuzoaica Varvara Gracheva (26 de ani).

Sorana Cîrstea, cap de serie la US Open

În perioada 30 august – 13 septembrie are loc US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. România este reprezentată pe tabloul principal de două sportive, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse (28 de ani, locul 63 WTA, în urcare cu 11 poziții).

Sorana Cîrstea este cap de serie 16 la ediția din acest an, iar cea mai bună performanță a sa la Flushing Meadows a fost în 2023, când ajungea în sferturile de finală pe care le-a pierdut în fața Karolinei Muchova, scor 0-6, 3-6. Cîrstea a debutat la New York în 2008, unde a ajuns în turul al doilea, fiind eliminată de Svetlana Kuznetsova (41 de ani), locul 4 WTA la acea vreme.

  • În 2025, Sorana Cîrstea a atins runda a doua, unde a pierdut în fața cehoaicei Muchova, în timp ce Ruse a fost eliminată încă din turul inaugural, de către Daria Kasatkina (Australia, 29 de ani, locul 59 WTA).
  • Campioana en-titre este Aryna Sabalenka, după o finală disputată cu Amanda Anisimova.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]