În meciul de deschidere al etapei a 6-a, căpitanul Petrolului a ajuns la meciul 300 în prima ligă din România.
Paul Papp, 36 de ani, a intrat în „Clubul Leretter”, cel al fotbaliștilor cu peste 300 de meciuri în primul nostru eșalon. El a atins această cifră în runda a 6-a, cu prilejul partidei de deschidere, Petrolul – Rapid 0-2, devenind astfel al 170-lea jucător din istorie care atinge această bornă.
Născut pe 11 noiembrie 1989, la Dej, a debutat în prima divizie pe 17 mai 2009, pentru SC Vaslui, în meciul câștigat acasă cu CS Otopeni, cu 2-0, aceea fiind însă singura sa prezență din acel sezon.
El fusese adus chiar pe parcursul acelei ediții din Divizia B, de la FC Botoșani. În 2009/10 a fost trimis să se mai „rodeze” la vechiul Farul Constanța, tot în Divizia B, după care a fost readus în retur înapoi la Vaslui (a adunat în total 34 de jocuri în Liga 2, în afară de Botoșani și mai jucând și la Unirea Dej). A părăsit prima noastră scenă atunci când s-a transferat în străinătate.
Cele 300 de partide le-a împărțit între 5 echipe: 74 pentru SC Vaslui (2009, 2010-2012), 11 pentru Astra (2014), 37 pentru Steaua (2014-2016), 56 pentru CSU Craiova (2020-2022) și 122 pentru Petrolul (din 2023).
Absențele au fost între 2012-2013 (când a fost la Chievo Verona) și între 2016-2020 (când a fost la FC Will 1900, Karabükspor și Sivasspor). Are un titlu câștigat la activ, cu Steaua, în 2014/15.
Dacă ar fi rămas în prima ligă din România unde să fi jucat în mod constant, ar fi fost și el acum nu departe de 500 de meciuri. Așa însă în acele intervaluri a adunat 14 partide în primul eșalon italian, 16 în cel de-al 2-lea elvețian și 48 în prima ligă turcă.
Pe parcursul celor 300 de partide, Papp a lucrat cu 22 antrenori principali: Viorel Moldovan, Marius Lăcătuș, Juan Ramón López Caro, Viorel Hizo, Augusto Inácio, Daniel Isăilă, Florin Marin, Constantin Gâlcă, Mirel Rădoi, Laurențiu Reghecampf, Cristiano Bergodi, Corneliu Papură, Dragoș Bon, Marinos Ouzounidēs, László Bálint, Florin Pîrvu, Florin Stîngă, Mehmet Topal, Adrian Mutu, Liviu Ciobotariu, Carmel Bărbulescu și Ricardo Sousa.
„Am vorbit despre asta (n.r. meciul 300 în Liga 1), acum sunt supărat, trist. Înseamnă mult pentru mine, dar deja am uitat. Ne doream să câștigăm în fața fanilor, cred că meritau asta. Îmi doream pentru echipă, pentru staff, au simțit și ei ce înseamnă un derby. Este o tristețe mare, mai ales pentru mine. Voiam să câștig, mai ales că puteam să facem 3 victorii consecutive în campionat. Mergem înainte, rămânem modești, știm că am făcut o partidă bună, dar mai avem de tras. Orice echipă îți poate pune probleme, a spus Paul Papp, după Petrolul – Rapid 0-2.