Marius Șumudică se pregătește pentru derby-ul cu FCSB și a vorbit despre problemele cu care se confruntă echipa sa.
CFR traversează o perioadă foarte dificilă financiar. A intrat în insolvență, iar jucătorii se pregătesc, rând, pe rând, să părăsească echipa. Chiar înaintea duelului cu FCSB, Damjan Djokovic și-a reziliat contractul și l-a lăsat fără soluții pe antrenor, astfel că nu are de ales decât să improvizeze cu juniori.
Situația de la noua sa echipă îi dă mari bătăi de cap lui Marius Șumudică. A intrat într-o horă extrem de greu de jucat până la capăt mai ales că jucătorii de bază s-au săturat să stea fără salarii și au început să plece.
Pentru meciul cu CFR, Marius Șumudică a anunțat că va fi nevoit să bage juniori. De asemenea, e supărat că nu poate face transferuri, FIFA punând interdicție de la începutul lunii. Astfel, riscă ca până la iarnă, cel puțin, să se bazeze doar pe actualul lot sau chiar mai rău dacă vor mai fi depuse memorii.
„(n.r: Aveţi soluţii?) Copii. Dăm drumul la copii, vor juca, n-avem ce să facem. Asta e situaţia, mi-am asumat în momentul în care am venit aici.
Nu ştiam exact situaţia actuală. Nu ştiam că se ajunge chiar aici, să mai plece din jucători, să-l mai pierd şi pe Fică, să plece şi Djoko (n.r: Djokovic). Practic, săptămânal pierdem din jucători. E foarte greu.
Eram ferm convins că putem face transferuri. Văd că e o perioadă din partea FIFA, am citit şi eu din presă, ce spunea domnul Zăvăleanu (n.r: administratorul judiciar), că trebuie făcute nişte hârtii, să ceri ridicarea transferurilor, nu ştiu cât va dura. Nici dânsul n-a spus o perioadă exactă.
Asta mă deranjează cel mai mult, pentru că eu, în momentul în care am acceptat să vin la CFR, ştiam că se ridică interdicţia la transferuri şi că putem aduce 4-5 jucători, pe care îi aveam pregătiţi deja. Jucătorii nu mă aşteaptă pe mine, îşi vor găsi echipe. Având în vedere că pe 8 (n.r: septembrie) se termină perioada de transferuri…
(n.r: FCSB-ul cum îl vedeţi?) Este cea mai bună echipă, din punctul meu de vedere, şi eu nu-l copiez nici pe Dan Petrescu, pe absolut nimeni. Nu vreau să-mi creez niciun alibi. Din punctul meu de vedere a fost un accident ce s-a întâmplat cu Auda, este echipa de pe primul loc, individual cred că au cei mai buni jucători din campionat. Au prima şansă. Noi suntem o echipă care, vă spun sincer, cu lotul actual pe care îl pregătesc, care, realist, poate să prindă barajul (n.r: de rămânere în prima ligă).
Încerc să salvez acest club, din punct de vedere sportiv. E un an de tranziţie şi singurul obiectiv al CFR-ului în momentul de faţă, fiind realist, este menţinerea în prima ligă. N-aş putea să vă mint şi să vă spun că ne batem la play-off”, a spus Marius Şumudică la conferinţa de presă.