Vladimir Screciu, reacție tăioasă după Universitatea Craiova – Ararat Armenia 1-1: „Un rezultat dezamăgitor! Ce pot să-mi reproșez?”

Vladimir Screciu, reacție tăioasă după Universitatea Craiova - Ararat Armenia 1-1: „Un rezultat dezamăgitor! Ce pot să-mi reproșez?”
FOTO Sportpictures

Vladimir Screciu (26 de ani) nu și-a ascuns dezamăgirea după Universitatea Craiova – Ararat-Armenia 1-1, în prima manșă a play-off-ului pentru faza ligii Europa League. 

Mijlocașul oltenilor consideră că echipa sa a avut ocazii suficiente pentru a câștiga la o diferență clară, dar a plătit din nou pentru un gol primit din fază fixă.

Craiovenii nu sunt mulțumiți cu egalul

Armenii au deschis scorul în minutul 20, prin Alexandros Malis, iar Universitatea Craiova a egalat în minutul 33, prin Nicușor Bancu. Deși oltenii au încercat să întoarcă rezultatul până la final, tabela a rămas neschimbată, iar calificarea se va decide în returul din Armenia.

La finalul partidei, Screciu a vorbit deschis despre rezultatul de pe „Ion Oblemenco” și a recunoscut că egalul nu poate mulțumi Craiova.

„Din păcate, un rezultat de egalitate, dezamăgitor. Ce pot să îmi reproșez? Mai bine de atât nu am putut să dau. Portarul a avut o intervenție fantastică, am avut multe ocazii importante. Iar luăm gol din fază fixă.

Sunt multe surprize, mai ales în meciurile europene. Nu contează că noi valorăm nu știu cât și ei nu știu cât. Este vorba despre moment și despre cum te prezinți la meci. Este păcat, pentru că am avut foarte multe ocazii. Cred că, dacă se termina 3-1 sau 4-1, toată lumea era mulțumită.

În cele din urmă, este bine că nu am pierdut și, cum am spus, mergem încrezători în meciul retur”, a declarat Vladimir Screciu la VOYO.

Mijlocașul Universității Craiova crede că prestația din tur le oferă oltenilor motive să spere la calificare. Chiar dacă rezultatul nu a fost cel dorit, Screciu spune că felul în care s-a jucat partida arată că echipa poate obține victoria în deplasare.

Returul cu Ararat-Armenia este programat pe 27 august, în deplasare.

Dezamăgit că nu au marcat mai mult 

„Jocul nostru din această seară, cum i-am simțit și noi pe ei, cred că ne dă șanse destul de mari. Cred că am făcut un meci bun. Păcat că nu am reușit să marcăm mai mult”, a mai spus Screciu.

Până la returul cu Ararat-Armenia, Universitatea Craiova are de jucat și în campionat. Oltenii o întâlnesc pe FC Voluntari, duminică, de la ora 18:30, iar Screciu a transmis că partida din Superliga nu poate fi tratată ca una secundară.

„Nu pot să spun asta. Și campionatul este foarte important. Urmează etapa a șasea, avem șapte puncte și nu este normal. De asta meciul de duminică este foarte important, iar cele trei puncte sunt obligatorii”, a precizat fotbalistul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]