DECLARAȚII „Este vina noastră!”. Filipe Coelho nu s-a ferit de cuvinte după Universitatea Craiova – Ararat Armenia 1-1

„Este vina noastră!”. Filipe Coelho nu s-a ferit de cuvinte după Universitatea Craiova - Ararat Armenia 1-1
Filipe Coelho a tras concluziile după remiza cu Ararat-Armenia. Sursa Foto: SPORT PICTURES

Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au încheiat la egalitate meciul disputat pe „Ion Oblemenco”, joi, scor 1-1. Cele două formații s-au întâlnit în prima manșă a play-off-ului Europa League. Calificarea va fi decisă joia viitoare, la Erevan.

După ultimul fluier, antrenorul oltenilor, Filipe Coelho (45 de ani), și-a făcut apariția în fața oamenilor de presă. Portughezul a subliniat faptul că rezultatul final nu este cel pe care gazdele l-au dorit. Totuși, Coelho a identificat unele aspecte pozitive.

Filipe Coelho, prima reacție după duelul Universitatea Craiova – Ararat-Armenia, scor 1-1: „Am început bine, dar am primit gol din fază fixă”

Alexandros Malis (minutul 20) și Nicușor Bancu (minutul 33) au marcat în Bănie, pe durata partidei dintre Universitatea Craiova și Ararat-Armenia.

Pe lângă întocmirea analizei acestui meci, „principalul” alb-albaștrilor a vorbit și despre extrema Ștefan Baiaram. Filipe Coelho a evidențiat faptul că e mulțumit de jucătorul de atac. Îl va proteja până la capăt.

„Am venit cu ideea de a câștiga meciul, să avem avantaj pentru retur. Am început bine, dar am primit gol din fază fixă. Este vina noastră, responsabilitatea noastră și după asta cred că am reacționat bine, am avut oportunități bune de a înscrie golul cu numărul doi și am încercat totul împotriva unei echipe foarte bune.

(n.r. – Despre Ștefan Baiaram) Sunt mulțumit de el. Se luptă, încearcă să dea tot ce are mai bun. Sunt mulțumit de jucători, trebuie să fim concentrați. Referitor la Baiaram, nu am nimic să-i reproșez. Greșelile se întâmplă. Astăzi s-au întâmplat mai multe. Sunt mulțumit de el și îl voi proteja. Știu cât lucrează, știu cât iubește clubul. Ca antrenor, sunt mulțumit de el.

„Va fi dificil în deplasare, dar mergem cu încredere și sperăm să ne calificăm”

Încă avem șansele noastre de a ne califica. Este 1-1, va fi dificil în deplasare, dar mergem cu încredere și sperăm să ne calificăm în faza principală. Jucăm cu o echipă experimentată, bună, dar vom încerca și avem așteptări mari. Totuși, înainte de asta, noi avem un meci în campionat, deci trebuie ca jucătorii noștri să se refacă.

Știu echipa adversă foarte bine, știu antrenorul, știu jucătorii, e o echipă diferită față de cea care a jucat cu U Cluj anul trecut. E același antrenor. Va fi greu, dar vom merge acolo să luptăm. Va fi dificil, da, dar vom da tot ce avem mai bun din nou.

Trebuie să analizez partida cu staff-ul tehnic, dar, în momentul de față, cel mai important lucru e ca jucătorii să se recupereze. Sunt foarte obosiți, am jucat multe meciuri într-un timp scurt”, a declarat Filipe Coelho, potrivit sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]