CFR Cluj a intrat oficial în insolvență, dar în birouri se lucrează de zor la întărirea lotului, așa cum a cerut Marius Șumudică. Ba mai mult, se pare că trei dintre jucătorii doriți sunt aproape antamați.
Cel puțin pentru moment, aceste mutări ar putea liniști apele în Gruia, mai ales că vizează posturi deficitare. Tehnicianul se arătase deranjat de situație și lăsase de înțeles că ar lua în calcul să nu mai stea pe bancă la meciul cu FCSB din etapa a șasea.
De altfel, noul său mandat a început cu o înfrângere usturătoare la Arad, scor 0-3, în fața nou-promovatei Corvinul Hunedoara. Golurile au fost marcate de Antoniu Manolache, Mihajlo Ivancevic și Gideon Uche Goodlad.
În timp ce Tribunalul Specializat Cluj a aprobat cererea de intrare în insolvență, CFR Cluj a reușit să convingă trei noi jucători să i se alăture. Primul este, potrivit fanatik.ro, Iva Gelashvili (25 de ani), un fundaș central georgian care se poate lăuda cu cinci meciuri la echipa națională, dar și cu un CV din care fac parte formații precum Panserraikos, Sparta Praga, Dinamo Batumi, Saburtalo, Spezia și Iberia.
El va acoperi astfel golul din compartimentul defensiv, unde s-au făcut până acum diverse improvizații, mai întâi cu Damjan Djokovic, mijlocaș central de meserie, apoi cu Aly Abeid, niciuna dintre variante nefiind de bun augur. Site-urile de specialitate îl evaluează pe gruzin la 500.000 de euro.
De asemenea, Marius Șumudică ar urma să-l aibă sub comandă pe Sebastian Pedroza (27 de ani), un mijlocaș central columbian cotat la 700.000 de euro, pe care îl cunoaște foarte bine. Cei doi au colaborat recent în Arabia Saudită, la Al-Okhdood.
Al treilea transfer marchează o revenire pentru ardeleni. Este vorba despre Sergiu Buș (33 de ani), atacantul crescut în Gruia, unde a mai evoluat în două rânduri la nivel de seniori, trecându-și de trei ori numele pe lista marcatorilor într-un total de 36 de meciuri.
Chiar dacă cei trei jucători și-au dat acordul pentru a îmbrăca tricoul formației din Gruia, legitimarea lor se lasă așteptată. Răzvan Zăvăleanu a venit, însă, cu o promisiune, în exclusivitate pentru ProSport: că va face totul pentru a ridica interdicția la transferuri dictată de FIFA.
„(n.r. Situația este mai gravă decât la precedenta insolvență?) Toată lumea mă întreabă asta, dar nu știu absolut nimic. N-am nici cea mai mică idee, dar nu va fi ușor. Fiecare insolvență are particularitățile ei. Noi avem experiența și know-how-ul și o să căutăm cele mai bune soluții.
Interdicția nu se ridică automat. Va trebui să facem demersurile necesare. Este una dintre primele acțiuni pe care le vom face”, ne-a declarat noul administrator judiciar al clubului.