Rapidiștii vor să se bazeze la un moment dat și pe tinerii din Academie, iar Leo Toader a mărturisit că un puști talentat se pregătește deja cu echipa mare a lui Daniel Pancu.
La 17 ani, Alex Șimonia poate fi la un moment dat o variantă pentru giuleșteni, în condițiile în care acesta a prins lotul de mai multe ori în sezonul trecut de Superliga.
Revenit la Rapid după o lungă perioadă de timp, de această dată din postura de antrenor de portari, Leo Toader are planuri mari în Giulești.
Fostul portar al Rapidului monitorizează și puștii din Academia clubului, iar deocamdată l-a remarcat mai ales pe Alex Șimonia.
În vârstă de doar 17 ani, tânărul portar poate fi la un moment dat o variantă pentru Rapid. Asta în condițiile în care Adrian Briciu a mers în Liga 2, fiind definitiv fotbalistul celor de la Concordia Chiajna după o gafă mare pe care a făcut-o într-un derby cu Dinamo.
„L-am adus la echipa mare pe Șimonia! E un portar promițător. L-am avut și pe Briciu, dar care s-a dus să joace, pentru că la vârsta asta este esențial să joci”, a dezvăluit Leo Toader, într-un interviu pentru ProSport.

Alex Șimonia speră să prindă debutul în Superliga în această ediție de campionat Foto: FC Rapid
Leo Toader ne-a mărturisit că a remarcat și alți puști promițători în Academia Rapidului.
Totuși, deocamdată nu se pune problema ca Daniel Pancu să mai primească sub comandă și alți tineri fără experiență în următoarea perioadă, în condițiile în care nivelul este unul ridicat în Superliga. Iar pretențiile Rapidului sunt foarte mari în acest sezon.
„Mai sunt acolo în Academie (n.r. tineri valoroși), dar îi lăsăm să prindă experiență. Trebuie să se perfecționeze, pentru că trebuie să ai cunoștințele necesare atunci când faci pasul la echipa mare. Adică tehnice, tactice, pentru a face față nivelului”, a subliniat colaboratorul lui Daniel Pancu.
Rapid a ales-o pe Ștefăneștii de Jos pentru o colaborare prin care tinerii jucători să poată evolua cât mai mult.
Nou-promovată în Liga 2, formația din Ștefăneștii de Jos se va lupta cel mai probabil pentru evitarea retrogradării.
„CSL Ștefăneștii de Jos va reprezenta o soluție pentru jucătorii Rapidului care au nevoie de continuitate și de cât mai mult timp petrecut pe teren. Aceștia vor putea evolua constant în meciuri oficiale, acumulând experiență și ritm de joc, fără să piardă contactul cu proiectul Rapidului”, notează site-ul oficial al formației din Giulești.