Răzvan Marin (29 de ani) a fost titular și a jucat toate minutele pentru AEK Atena în meciul cu Levski Sofia, din turul play-off-ului Champions League.
Partida disputată în Bulgaria s-a terminat la egalitate, scor 0-0, iar calificarea se va decide la retur.
Internaționalul român a fost folosit din primul minut și a rămas pe teren până la fluierul final. Pentru evoluția sa, Răzvan Marin a primit nota 6,6 din partea Sofascore.
Mijlocașul celor de la AEK a avut 72 de atingeri de balon și a reușit 52 de pase din 58 încercate. De asemenea, Răzvan Marin a încercat de trei ori să finalizeze, însă niciunul dintre șuturile sale nu a prins spațiul porții.
La capitolul dueluri, românul a câștigat două din cele șapte în care a fost implicat. În același timp, a pierdut posesia de 12 ori, într-un meci în care AEK nu a reușit să marcheze pe terenul lui Levski. După remiza din prima manșă, echipa din Grecia rămâne în cursa pentru calificarea în faza principală a Champions League. AEK va juca returul pe teren propriu, unde pornește cu șanse importante de a obține calificarea, fiind pe teren propriu.
Cea mai mare notă a meciului a fost primită de Dimitrov, de la Levski, evaluat cu 7,8. De la AEK Atena, cel mai bine cotat jucător a fost Relvas, care a primit 7,6.
Înainte ca Hagi să devină selecționerul României, Răzvan Marin l-a cerut în direct pe Hagi pe banca tehnică.
„Nu ştiu ce să vă spun. Nu am fost anunţaţi. Domnul Hagi a mai fost dorit la naţională, acum este liber. Cu siguranţă este pe lista domnului preşedinte, dar nu se ştie niciodată. Am fost foarte dezamăgiţi, foarte supăraţi, ne-am dorit să ne calificăm la Mondial. Am fost foarte supăraţi după meciul cu Turcia pentru că ne doream acolo. Cred că la echipa naţională trebuie să dăm mai mult de 100% dacă vrem să purtăm cu mândrie tricoul naţionalei”, a declarat Răzvan Marin, conform as.ro.
Fotbalistul a debutat la prima reprezentativă a țării noastre pe 8 octombrie 2016, când a fost integralist în victoria clară cu Armenia, 5-0, în deplasare, care a contat pentru preliminariile CM 2018.