Câți dinamoviști au prins Echipa Etapei 5 după victoria din Giulești și cu cine luptă pentru titlul de cel mai bun jucător al rundei în Superliga

Gabriel Berceanu
Câți dinamoviști au prins Echipa Etapei 5 după victoria din Giulești și cu cine luptă pentru titlul de cel mai bun jucător al rundei în Superliga
FOTO: SportPictures

Echipa Etapei revine la ProSport din această rundă, după ce loturile au mai început să se așeze, cât de cât! Cu aceeași atenție dedicată selectării protagoniștilor din teren, dar și cu noutăți captivante pentru ediția 2026/2027 din Superliga.

Prima dintre ele: nu mai depindem, săptămânal, de un sistem de joc fix în care să alcătuim primul 11 ideal. Funcție de performanțele pe posturi ale jucătorilor, vom alege sistemul de fiecare dată, astfel încât cei mai buni să-și găsească locul!

Câți dinamoviști au prins Echipa Etapei 5 după victoria din Giulești

Cei 11 jucători nominalizați pentru Echipa Etapei ProSport devin, în același timp, marcatori pentru jurnaliștii – antrenori din Liga ProSport! Cea mai nouă competiție lansată de noi care revoluționează experiența sezonului în Superliga, ai toate detaliile aici!

În plus, la finalul fiecărui material dedicat Echipei Etapei, vei putea vota ca și până acum Jucătorul Etapei, din primul 11 ideal prezentat, dar de acum doar o zi, până mâine la 10:00. Asta pentru că Jucătorul Etapei va deveni, la rându-i, un marcator bonus în Liga ProSport!

Și acum să descoperim Echipa Etapei 5 din Superliga, una fixată în sistemul 4-2-2-2, cu o inflație de jucători ofensivi având prestații remarcabile, ceea ce ne-a dus spre o așezare cu două vârfuri de careu și alți doi atacanți laterali!

E dominată de jucătorii lui Dinamo, trei mai exact, după victoria 1-0 din Giulești care a adus trei puncte mari pentru „câini” dar și un succes de mare orgoliu pe terenul rivalei bucureștene.

Portarul Etapei 5, salvator fără gol primit în Giulești

Belaarouch (Dinamo). Cinci intervenții salvatoare, dintre care trei la execuții din interiorul careului la 1-0 cu Rapid în Giulești. Reflexe spectaculoase și eficiente, în faze în care doar el mai putea salva ceva! Și când a ezitat, s-a repliat prompt și productiv.

Fundașii laterali, soluții autohtone

Fl. Iacob (Corvinul). „Piston” neobosit pe tot flancul drept în 3-0 cu CFR Cluj, a câștigat 7 din 9 dueluri directe și a ajutat deopotrivă defensiva nou-promovatei pentru meci fără gol primit și atacul în momentele-cheie. Excelentă prestație!

Trif (Csikszereda). În 0-0 cu Sepsi a fost fotbalistul cu cele mai multe acțiuni defensive reușite (12), dar și cu cele mai multe dueluri directe câștigate (10), contribuție determinantă la punctul obținut fără gol încasat de ciucani într-un meci în care s-au chinuit ofensiv.

Stoperi care au marcat pentru victorii

A. Manolache (Corvinul). A deschis scorul cu un șut superb pe colțul scurt după corner în ce avea să fie 3-0 cu CFR Cluj, iar cele 9 acțiuni defensive reușite plus 5 ieșiri inspirate din apărare completează ziua fantastică a stoperului lui Florin Maxim.

`cati-dinamovisti-au-prins-echipa-etapei-5-dupa-victoria-din-giulesti-si-cu-cine-lupta-la-titlul-de-cel-mai-bun-jucator-al-rundei-in-superliga

FOTO: SportPictures

Malula (Petrolul). Marcatorul golului victoriei pentru prahoveni în 2-1 la FC Voluntari, cu o lovitură de cap fără speranțe pentru portar, a completat prestația de excepție cu un aport defensiv consistent. Opt acțiuni defensive reușite, poziționări salvatoare în apărare!

Avem FCSB vs Dinamo la mijlocul terenului!

J. Paulo (FCSB). Constant, eficient, dinamic și inspirat. Liderul duelurilor directe câștigate în 3-2 cu FC Botoșani a deschis scorul prin reluare de finețe, cu exteriorul, și a dovedit iarăși că se poate consacra drept unul din cei mai buni mijlocași centrali din Superliga.

Mărginean (Dinamo). Cea mai importantă piesă „din umbră” pentru 1-0 în Giulești! Liderul meciului la dueluri câștigate, 11, pierzând doar unul singur! Apoi, dinamovistul cu cele mai multe acțiuni defensive reușite, 12. A fost realmente imperial!

cati-dinamovisti-au-prins-echipa-etapei-5-dupa-victoria-din-giulesti-si-cu-cine-lupta-la-titlul-de-cel-mai-bun-jucator-al-rundei-in-superliga:CORVINUL HUNEDOARA-FC CFR 1907 CLUJ, SUPERLIGA SUPERBET (16.08.2026)

FOTO: SportPictures

Doi atacanți laterali cu impact devastator

L. Teixeira (Petrolul). Penalty obținut pentru 1-0 la FC Voluntari, apoi centrare de vis pentru golul de 2-1 care a închis tabela pe terenul ilfovenilor. Lusitanul a punctat în momentele-cheie pentru o victorie meritată, instrumental în construcția victoriei „lupilor”.

M. Karamoko (Dinamo). Fără să fie la capacitate fizică maximă, a intrat pe teren la 0-0 în Giulești cu Rapid și practic atacul „câinilor” a început să respire periculos de atunci. El a marcat, cu fază gestionată inspirat și execuție de calitate, golul victoriei mari!

Vârfurile, cu „dublă” fiecare!

Bîrligea (FCSB). De la 1-2 cu FC Botoșani pe teren propriu în minutul 62, „nouarul” FCSB s-a „trezit” și a regăsit execuțiile de colecție pentru o eficiență remarcabilă care s-a tradus în victorie! „Dublă” cu două șuturi frumoase, aport uriaș la cele trei puncte!

FOTO: SportPictures

Dumiter (Botoșani). Deși moldovenii au pierdut în Capitală, 2-3 cu FCSB, atacantul de careu al lui Marius Croitoru a fost la mare înălțime! Finalizare sub transversală, de vârf autentic, apoi cursă excepțională pentru „dublă” tăioasă.

Echipa Etapei 5 în Superliga

4-2-2-2: Bellaarouch (Dinamo) – Fl. Iacob (Corvinul), A. Manolache (Corvinul), Malula (Petrolul), Trif (Csikszereda) – J. Paulo (FCSB), Mărginean (Dinamo) – L. Teixeira (Petrolul), M. Karamoko (Dinamo) – Bîrligea (FCSB), Dumiter (Botoșani)

Alege Jucătorul Etapei în Superliga 

Cine a fost Jucătorul Etapei 5 în Superliga?

Loading ... Loading ...
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]