Legendarul Dennis Rodman (65 de ani) a primit invitația de a participa la o lecție privată în Israel, iar dacă va decide să răspundă prezent, va obține o sumă astronomică. Este vorba despre 100.000 de euro.
Inițiativa i-a aparținut controversatului patron al lui Hapoel Tel Aviv, Ofer Yannay, care s-a arătat dispus să acopere toate costurile, inclusiv pentru un avion privat. Seminarul va fi axat pe recuperarea mingii, procedeu pe care jucătorii nu-l stăpânesc prea bine, deși evoluează în Euroligă.
În plus, se dorește ca vizita fostului mare baschetbalist să fie folosită și cu scopul de promovare a clubului. Evenimentul ar urma să dureze trei zile.
În scrisoarea trimisă personal omului care este considerat unul dintre cei mai importanți recuperatori din istoria NBA, Yannay a oferit detalii despre problema cu care se confruntă Hapoel Tel Avid de ani întregi, s-a declarat fascinat de afirmațiile pe care acesta le-a făcut cu privire la știința exactă a recuperării și studiul unghiului de aruncare, apoi i-a propus să meargă în Israel pentru o lecție privată.
„Acum mulți ani, am citit articolul dumneavoastră despre cum ați transformat recuperarea într-o știință exactă. Am fost fascinat de modul în care ați descris studiul unghiurilor de aruncare, rotația mingii și modul în care aceasta ricoșează din inel. Articolul respectiv mi-a rămas în minte.
În loc să vorbim despre recuperări, de ce să nu-l invităm pe omul care le-a transformat într-o formă de artă? Ar fi o onoare să-l avem aici, ca invitat al lui Hapoel”, a transmis omul de afaceri israelian.
În cazul în care va da curs ofertei, Rodman va zbura la Tel Aviv cu un avion privat și va fi cazat într-un hotel de lux. Ba chiar se va putea bucura din plin de viața de noapte a orașului, căci va beneficia de acces VIP în cele mai selecte locații, pe toată durata șederii.
Pe lângă seminarul propriu-zis cu jucătorii lui Hapoel, programul include, însă, un interviu cu reprezentanții presei și o cină cu oficialii clubului, care va putea folosi pentru marketing și promovare toate materialele filmate.
„Acesta este momentul perfect pentru a veni în Israel, a aduce bucurie, a avea experiențe noi, a vă distra și a petrece timp cu noi. Vom fi încântați să vă urăm bun venit aici”, a mai scris Ofer Yannay.