Ilie Năstase a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a lansat o ironie la adresa FCSB.
Recent, în cadrul unei declarații despre mutarea derby-ului Dinamo – FCSB la Cluj, în contextul indisponibilității Arenei Naționale, Ciprian Ciucu a evitat în mod evident să pronunțe numele echipei patronate de Gigi Becali.
Atitudinea edilului, care în trecut a mai avut remarci tăioase la adresa echipei bucureștene, i-a inflamat pe cei de la FCSB, atrâgând inclusiv o replică din partea lui Mihai Stoica.
Ilie Năstase a catalogat drept „nesimțită” declarația lui Ciprian Ciucu, prin care primarul Capitalei a ironizat-o pe FCSB.
Fostul lider ATP nu s-a rezumat însă la a critica afirmațiile edilului și l-a atacat în termeni duri pe acesta, susținând că „nu știe de capul lui”.
„(n.r. cum comentați ironia lui Ciprian Ciucu la adresa FCSB?) Din punctul meu de vedere, e o declarație nesimțită! O declarație a unui om care nu se pricepe la sport. Dacă aș fi în locul lui, nu aș face o asemenea declarație. Mai bine și-ar vedea de treaba lui la primărie, că vedeți ce probleme sunt prin București.
De ce s-a mutat derby-ul la Cluj? Că a vrut FCSB? Stadionul ăla (n.r. Arena Națională) era plin, dacă se juca acolo. Nu-i normal! Nu se vrea bine în niciun fel. Dacă politicienii declară așa ceva, vă dați seama cum se înțeleg acolo, prin Parlament, să facă prostii între ei?
Nici nu știu cine este Ciucu ăsta, e primar? Păi, probabil că nu știe de capul lui. Cred că nu știe nici cum îl cheamă. La alegeri, i-a învins pe bucureșteni, domne! Cum să ironizezi o echipă care a câștigat Cupa Campionilor?! Suntem de râs!”, a declarat Ilie Năstase, în exclusivitate, pentru ProSport.
În declarația care a stârnit nemulțumirea celor de la FCSB, Ciprian Ciucu a evitat să pronunțe numele echipei patronate de Gigi Becali atunci când s-a referit la derby-ul cu Dinamo. Primarul Capitalei a menționat numele lui Dinamo, însă, în cazul FCSB, a folosit formularea „cealaltă echipă”.
„O să fie gata (n.r. Arena Națională), se joacă acest meci între Dinamo și cealaltă echipă (n.r. la Cluj-Napoca) și asta e tot, dar în rest se va juca”, este declarația în cadrul căreia primarul Ciprian Ciucu a ironizat-o pe FCSB.