SPECIAL Așa s-a prăbușit un colos al Italiei sub ochii unui român! N-ar fi umplut nici „Arcul de Triumf” și fanii se tem de o RETROGRADARE incredibilă după eliminarea șocantă din Cupă: „Găsim trei echipe mai slabe decât noi?”

Andrei Preotu
Așa s-a prăbușit un colos al Italiei sub ochii unui român! N-ar fi umplut nici „Arcul de Triumf” și fanii se tem de o RETROGRADARE incredibilă după eliminarea șocantă din Cupă: „Găsim trei echipe mai slabe decât noi?”
Lazio a ajuns într-un punct pe care puțini și l-ar fi imaginat Fotomontaj: ProSport

Lazio a ajuns într-o situație incredibilă! Rivala celor de la AS Roma a fost eliminată deja din Cupa Italiei, iar fanii se tem de ce este mai rău în acest sezon, care se anunță unul de coșmar.

Pe un stadion aproape gol, în care galeria oaspeților s-a auzit mai bine, Mantova lui Rareș Ilie a dat lovitura și a bătut pe Olimpico, scor 2-0.

Cum s-a prăbușit Lazio, colosul Europei care a câștigat de două ori titlul în Italia

Dacă AS Roma se pregătește să revină în Liga Campionilor, Lazio merge din rău în mai rău sub comanda lui Claudio Lotito.

În urmă cu mai bine de 20 de ani, Lazio avea printre cele mai bune echipe din Europa și reușea să câștige titlul în Serie A, într-un sezon de neuitat pentru fani: 1999-2000.

La vremea respectivă, Lazio a avut o echipă fantastică, în care au strălucit vedete precum Alen Boksic, Marcelo Salas, Alessandro Nesta, Pavel Nedved, Dejan Stankovic și așa mai departe.

Treptat, Lazio și-a pierdut strălucirea, n-a mai prins Liga Campionilor și a ajuns până în punctul în care să rateze chiar Europa.

Se poate însă și mai rău, iar suporterii se tem de o retrogradare șocantă. Duminică seara, în startul sezonului, rivala celor de la AS Roma s-a făcut efectiv de râs în fața unei modeste divizionare secunde. Lazio a cedat chiar pe teren propriu cu Mantova, scor 0-2. „Aventura lui Rino Gattuso la Lazio a început groaznic”, a fost concluzia jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport.

„Găsim trei echipe mai slabe decât noi?”. Aceasta este întrebarea care circulă printre fanii lui Lazio, care se tem de faptul că echipa lor s-ar putea lupta cu formații precum Frosinone, Lecce sau Venezia pentru a nu merge în Serie B.

  • Cum a arătat Lazio la debutul lui Gattuso: Mandas – Marusic, Doekhi, Provstgaard, Pedraza (Pellegrini 64′) – Dele-Bashiru (Frattesi 71′), Rovella (Belahyane din 79′), Taylor – Cancellieri (Noslin 79′), Dia (Ratkov 71′), Zaccagni.

Gattuso a venit la Lazio în cea mai dificilă perioadă a clubului din ultimii ani Foto: Profimedia, 17.08

N-ar fi umplut nici „Arcul de Triumf”! 5.528 de spectatori au fost la meciul lui Lazio din Mantova

Protestul fanilor lui Lazio pare să continue și în acest sezon, care a început cum nu se poate mai prost din toate punctele de vedere.

Astfel, la partida cu Mantova, prima oficială a sezonului, s-au strâns doar 5.528 de spectatori. Ar fi fost și mai puțini într-un alt context, însă Mantova, o formație fără pretenții în Serie B, a avut aproape 2.000 de fani pe Olimpico.

Astfel, suporterii lui Lazio n-ar fi umplut nici măcar arena „Arcul de Triumf”, unde luni seara se va disputa partida dintre FCSB și Botoșani, din Superliga. Dacă se vând toate biletele, pe stadionul unde joacă naționala de rugby a României intră aproape 8.000 de spectatori.

Ultrașii lui Lazio sunt în continuare nemulțumiți de ceea ce face Claudio Lotito și au făcut o singură excepție în ultimele luni, fiind prezenți la finala Cupei Italiei. Atunci, în fața unui stadion plin, Lazio a ratat prezența în Europa League, fiind învinsă de Inter cu scorul de 0-2.

Rareș Ilie s-a bătut pe teren și cu Mattia Zaccagni, vedeta celor de la Lazio Foto: Profimedia, 17.08

Nuno Tavares a eliminat-o pe Lazio de pe toate rețelele de socializare

Partida cu Mantova a picat cum nu se poate mai prost pentru Lazio, tensiunea fiind una evidentă pe toate planurile.

Elocvent este că Nuno Tavares nu o mai urmărește pe Lazio pe rețelele de socializare și despărțirea pare una iminentă. Acesta ar putea să ajungă la AC Milan, de unde Claudio Lotito vrea să-l ia pe englezul Tomori, care nu mai intră în planurile lui Ruben Amorim.

„Nu este o afacere simplă, dar cele două cluburi lucrează la asta”, au scris cei de la romatoday.it, la doar câteva ore după eșecul șocant din Cupa Italiei.

Accidentat în această perioadă, Nuno Tavares mai este dorit și de Porto și Beșiktaș.

Suporterii lui Lazio și-au anulat abonamentele și au ieșit în stradă! Un lider al echipei a fost alături de ei

După ce Lazio a rămas iar în afara Europei, fanii au organizat un protest înainte de reluarea sezonului, acesta fiind intens mediatizat. Mai ales că aici au venit inclusiv politiceni și personalități din diverse domenii.

De altfel, protestul a fost susținut și de un jucător important al lui Lazio, care e decis să plece în scurt timp de la echipă. Aflat aproape de o înțelegere cu Al-Sadd, Alessio Romagnoli nu mai vrea sub nicio formă să continue în acest proiect și ar urma să ajungă în cele din urmă la Atalanta. Aici este antrenor Maurizio Sarri, fostul său tehnician de la Lazio.

„După patru ani, a venit momentul să părăsesc acest club, care a fost unul extraordinar pentru mine. Nu voi uita niciodată dragostea care mi-a fost oferită. Regretul meu este că nu mi-am luat adio pe stadion, așa cum ar fi trebuit, dar știm cu toții situația de la club. N-am nicio îndoială că ne vom întâlni din nou, dar în tribune”, le-a transmis Romagnoli fanilor, prin intermediul unui mesaj video.

Foștii mari fotbaliși trecuți pe la Lazio au fost și ei alături de fanii care au făcut spectacol la un moment dat, la meciurile tari din Serie A și Liga Campionilor.

„A trecut ceva timp de când nu ne-am mai văzut, dar sunteți mereu în inima mea”, a fost mesajul transmis și de legendarul Nesta, cu acea ocazie.

N-a putut lipsi din peisaj nici Beppe Signori, fostul mare atacant din Serie A. „Nu voi uita niciodată data de 11 iunie 1995, când ați ieșit în stradă și astfel m-ați împiedicat să plec”, a transmis fostul atacant al naționalei Italiei.

Suporterii cei mai radicali nu mai au abonament la meciuri și nici la platformele din Italia care transmit meciurile lui Lazio din Serie A și Cupa Italiei.

Claudio Lotito este sub o presiune uriașă la Roma, acolo unde se anunță și alte proteste Foto: Profimedia, 17.08

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]