Filmare scandaloasă de la conflictul dintre arbitrul Lucaciu și tandemul Șovre – Savaniu: „Eu sunt homosexual. Înțelegi?”. Apoi a venit poliția! EXCLUSIV

Andrei TrifanFlorentin Dincă

ProSport prezintă filmarea scandaloasă a conflictului dintre asistentul Doru Lucaciu și oficialii CCA Octavian Șovre și Marcel Savaniu, petrecut în parcul „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

La un moment dat, Șovre s-ar fi îndreptat amenințător spre asistent și ar fi pus mâna pe acesta, limbajul folosit fiind unul de-a dreptul șocant: „Eu sunt homosexual. Înțelegi?”.

Ulterior, membrii Comisiei Centrale au chemat Poliția, după ce Lucaciu ar fi refuzat să iasă de pe pistă și să meargă în tribune.

Înregistrare șocantă a conflictului dintre arbitrul Doru Lucaciu și tandemul Șovre – Savaniu: „Sunt homosexual”

ProSport publică filmarea „ciocnirii” dintre tușierul Doru Lucaciu și oficialii CCA Octavian Șovre și Marcel Savaniu, în timpul retestării arbitrilor desfășurată în parcul „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

În timpul conflictului, Șovre l-ar fi bruscat pe asistent, limbajul folosit de fostul mare tușier din arbitrajul românesc fiind unul de-a dreptul scandalos: „Eu sunt homosexual. Înțelegi?”.

Până la urmă, Șovre și Savaniu, membrii importanți în CCA, au apelat la un echipaj de Poliție, deoarece Doru Lucaciu nu ar fi părăsit în primă fază locul unde se desfășura retestarea arbitrilor și a refuzat să meargă în tribune.

Dialogul incendiar Doru Lucaciu – Octavian Șovre/Marcel Savaniu

Marcel Savaniu: „Eu te-am salutat, dar tu nu m-ai salutat”

Doru Lucaciu: „De dimineață”

MS: Când?

DL: Atunci nu m-ați salutat!

MS: Mulțumesc, ești un drăguț! Să mă ții la curent!

DL: „Vă țin la curent cu tot ce este nevoie, dacă vreți să aflați. Dar puteți să-mi scrieți. Să ne comportăm civilizat”

MS: „M-am comportat necivilizat?”

DL: „Dacă nu salutați înainte”

MS: „Care înainte, că tu ai venit aici”

DL: „La Mogoșoaia, data trecută”

MS: „Nu mai țin minte”

Octavian Șovre: „Du-te liniștit. Te reținem! Aici nu stai! Te rog frumos, aici nu stai. Te duci mai încolo. Poți să filmezi, poți să faci ce vrei”

DL: „Nu există bun-simț”

OȘ: „Te referi la mine? Deci dă-ți ochelarii ăia jos. Este o chestie de bun-simț. Când vii undeva, vin la tine în sat, salut. Asta e una! (n.r. ridică tonul) Acum eu vorbesc! Eu vorbesc acuma”

DL: „Vorbiți frumos”

OȘ: „Domne’, eu vorbesc acuma. Vii aici, spui bună ziua. După aia vorbești cu ochelari cu mine, e o chestie de respect. Ce școală ai făcut, la Babeș Bolyai. Așa te-au învățat ăștia? Ia-ți șatra și pleacă de aici”

DL: „Vorbiți frumos”

OȘ: „Vorbesc dragă frumos cu tine”

DL: „Nu puneți mâna pe mine, că nu e voie”

OȘ: „Nu e voie? Sunt homosexual. Înțelegi?”

DL: „Da? Ok, ok”

OȘ: „Te rog nu mai fă scandal”

MS: „Du-te de aici, te-am rugat frumos să te duci de aici”

DL: „Eu nu fac scandal”

MS: „Îți iei cafeaua, că nu trebuie să facem curat după tine. Nu poți purta ochelari când vorbești cu cineva, e o chestie de bună educație. Te rog, du-te de aici. Nu aici, pentru că aici este zona Comisiei Centrale. acolo poți să stai pe bancă. Să lași culoarul unu liber”

DL: „E bine aici?”

MS: „E perfect”

DL: „Mulțumesc!”

OȘ: „Când e ziua ta, să-ți fac cadou Ghidul Nesimțitului”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri