Gigi Becali s-a întâlnit cu Edi Iordănescu: „Patroane…”

Florentin Dincă
Gigi Becali s-a întâlnit cu Edi Iordănescu: „Patroane...”
Edi Iordanescu e liber de contract de aproape un an. Foto: Sport Pictures

Gigi Becali a dezvăluit că s-a întâlnit de curând cu Edi Iordănescu, fostul selecționer al naționalei de fotbal a României.

Patronul de la FCSB a rămas uimit să afle că antrenorul este șomer de ceva timp, după despărțirea de gruparea poloneză Legia Varșovia.

Gigi Becali, față în față cu Edi Iordănescu la biserică. „Șomer, patroane”

Copiii lui Edi Iordănescu, fostul selecționer al tricolorilor, au ținut să-l cunoască personal pe Gigi Becali și să facă o fotografie cu el, iar tatăl lor le-a îndeplinit această dorință.

S-au întâlnit cu magnatul la biserică, iar omul cu bani de la FCSB s-a declarat uluit să afle că antrenorul nu și-a găsit o echipă după ce a plecat de la Legia Varșovia pe 31 octombie 2025.

Asta în contextul în care Marius Baciu este tot mai contestat pe banca roș-albaștrilor și se tot speculează că ar putea fi dat afară în cazul în care rezultatele întârzie să apară.

„Așa a venit Edi Iordănescu la Biserică cu copiii lui că vor să facă poză. L-am întrebat la final tu Edi unde ești acum. A zis șomer. Nu se pune problema, mă. Nu vreau să povestesc că n-are rost. Întâlnirea cu Edi, că tot i-a promis că o să mă cunoască, toți cei trei băieți ai lui.

Unul e la Voluntari. A zis, patroane, peste doi ani îl aduc la FCSB. Să-l pui la punct. Și așa a fost, adică. Nu are rost să vorbim de antrenori. Da (n.r. au făcut poză).

Șomer, patroane. Băi, toți se paradesc. Și de la afaceri și de la fotbal. Bă, eu rămân. Până la moarte. Când vezi oameni, lume, în fotbal și cutare. S-au paradit. Eu până la moarte”, a povestit Gigi Becali, la Fanatik.

Foto: Mediafax Foto

A refuzat oferte pe bancă rulantă. „Dacă voiam să antrenez în orice condiții, puteam să antrenez”

Edi Iordănescu continuă să fie fără angajament după atât de mult timp de la despărțirea de Legia Varșovia. A spus pas în trecut la mai multe propuneri din Golf, iar în ultima perioadă a refuzat ofertele de la Karagumruk, Kayserispor și CFR Cluj.

„Îmi era greu, după ce am decis să plec de la echipa națională, să revin în competiția internă și să-mi asum un astfel de moment. Nu fug de presiune, nu fug de dificultăți.

Sunt o persoană asumată, însă dacă într-o zi aș reveni în competițiile interne, obligatoriu ar fi pentru un proiect care să însemne lupta pentru titlu, cupe europene, ar fi ce m-ar motiva.

Altfel, prefer în continuare să mă uit spre exterior și aștept momentul în care să preiau un proiect în străinătate și sper că nu e departe acel moment. Dacă voiam să antrenez în orice condiții, puteam să antrenez”, a spus fostul selecționer pentru sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]