Ce lovitură! Xavi e noul selecționer al naționalei din Europa: contract până în 2030

Sursa foto: Profimedia 12.08.2026

Xavi (46 de ani) revine în antrenorat, din postura de selecționer al uneia dintre cele mai importante naționale europene. Federația Olandeză l-a convins să preia frâiele „Portocalei Mecanice”.

Spaniolul nu doar că va lua din nou loc pe banca tehnică după mai bine de doi ani de pauză, dar și-a îndeplinit un vis. Chiar recent a declarat că își dorește să accepte o astfel de provocare, pentru a lua parte la turnee finale europene și mondiale.

Xavi, noul selecționer al Olandei

Potrivit anunțului oficial, Xavi a semnat un contract pe patru ani. Mandatul va dura astfel până în 2030, când va avea loc următoarea ediție a Campionatului Mondial, găzduită chiar de Spania, împreună cu Portugalia și Maroc.

O alegere pe cât de interesantă, pe atât de surprinzătoare, ținând cont că batavii își făcuseră un obicei din a miza pe compatrioți. Precedentul selecționer a fost Ronald Koeman, cel care a plecat imediat după eliminarea de la Campionatul Mondial, în fața Marocului, la loviturile de departajare.

„Xavi Hernández a fost numit noul antrenor principal al echipei naționale masculine a Olandei. Antrenorul spaniol, în vârstă de 46 de ani, îl înlocuiește pe Ronald Koeman. Xavi a ajuns la un acord cu KNVB pentru un contract până la Cupa Mondială FIFA 2030”, a transmis Federația, prin intermediul rețelelor de socializare.

Prima reacție a antrenorului: „Într-un fel, sunt un fiu al fotbalului olandez”

De asemenea, fostul jucător și antrenor al Barcelonei a rostit primele cuvinte în calitate de selecționer al „Portocalei Mecanice”. Nu doar că s-a arătat încântat de această oportunitate dar a dezvăluit că se consideră un „fiu” al fotbalului olandez, datorită influenței pe care legendarii Johan Cruyff și Rinus Michels au avut-o asupra sa.

„Este o mare onoare să devin selecționerul echipei naționale a Olandei. Fiind format la academia lui FC Barcelona și puternic influențat de Johan Cruyff și Rinus Michels, printre alții, simt o legătură specială cu fotbalul olandez. Ați putea spune că sunt, într-un fel, un fiu al fotbalului olandez.

Și alți mari antrenori, în special Louis van Gaal – sub comanda căruia am debutat la Barcelona – sau Frank Rijkaard au jucat un rol important în formarea mea ca jucător și antrenor.

Olanda are o cultură fotbalistică bogată și o viziune clară care mă atrage foarte mult: fotbal ofensiv, bazat pe posesie, cu creativitate, pasiune și convingere. Desigur, cel mai important obiectiv este și va fi întotdeauna să câștigăm, însă prefer să o facem într-un mod care să reflecte aceste caracteristici și de care oamenii să se poată bucura.

Potențialul există, la fel și o fundație solidă pe care putem construi. Aștept cu nerăbdare să accept această provocare alături de jucători, staff și toți cei din cadrul KNVB”, a declarat Xavi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]