Au fost negocieri lungi între Marius Șumudică și Marian Copilu, pentru ca primul să se întoarcă la CFR Cluj.
Antrenorul a fost la Cluj și a avut discuții și la București cu cel care administrează echipa clujeană, după plecarea lui Iuliu Mureșan.
Doar că negocierile nu au mers în sensul dorit de Marian Copilu și Ioan Varga a hotărât să se oprească discuțiile cu Marius Șumudică. Omul de afaceri a spus pentru Prosport că el a luat decizia de a renunța la „pista Șumudică” și că negocierile nu s-au blocat din cauza banilor sau a problemelor financiare de la CFR.
„Nu a fost vorba de bani. Dar el a dorit să vină cu «10 oameni». A vrut să aducă și secunzi și preparatori fizici, dar noi avem la club oamenii noștri în care avem încredere. Nu puteam să-mi dau afară angajații mei, ca să vină el cu ai lui. Nu am acceptat și va veni un alt antrenor în 2-3 trei zile. O să vedeți”, a spus Ioan Varga, pentru Prosport.
Se pare că nu finanțatorul din Gruia nu a fost niciodată foarte încântat de o nouă colaborare cu Marius Șumudică, cel care îl dezamăgise în 2021, când l-a demis cu scandal, după ce Steaua Roșie Belgrad eliminase CFR din Champions League.
Doar că supărarea de după înfrângerea cu Tromso (0-5), de săptămâna trecută, în Conference League, l-ar fi determinat pe omul de afaceri să-i cedeze total lui Marian Copilu sarcina de a găsi un nou antrenor.
Varga ar fi vorbit doar câteva minute cu Marius Șumudică, timp în care acesta i-ar fi comunicat salariul pe care îl dorea. Patronul din Gruia a acceptat salariul dorit de antrenor și l-a lăsat în continuare pe Marian Copilu să discute detaliile înțelegerii cu Șumudică.
Doar că cerințele antrenorului, legate de staff-ul cu care dorea să vină la CFR, n-au fost acceptate de patronul echipei.
Astfel, așa cum Prosport a anunțat în premieră, CFR îl va avea pe bancă la meciul retur cu Tromso pe George Ciorceri, deținător de licență Pro. În staff-ul lui CFR va rămâne și antrenorul secund Laurențiu Rus, dar și Mihai Ștețca, antrenorul cu portarii sau preparatorii fizici, în frunte cu Cristi Dragotă.