SPECIAL Marea dorință a lui Radu Drăgușin la Fiorentina a fost îndeplinită. Când joacă românul primul meci oficial la formația „viola”

Daniel Nazare
Marea dorință a lui Radu Drăgușin la Fiorentina a fost îndeplinită. Când joacă românul primul meci oficial la formația „viola”
Radu Drăgușin Fotomontaj ProSport

Radu Drăgușin (24 de ani), stoperul echipei naționale, va evolua cu numărul 3 la noua sa formație din Serie A, Fiorentina.

Primul meci pentru echipa „Viola”, cu peste 14.000 de abonați în sezonul care tocmai va începe, este cu Benevento în Cupa Italiei, vineri seara, de la ora 22:15.

Marea dorință a lui Radu Drăgușin la Fiorentina a fost îndeplinită. Primul meci oficial pentru român la formația „viola” va fi vineri

Toate meciurile acestei competiții sunt transmise de Voyo, așa cum s-a întâmplat cu această competiție și sezonul trecut.

Drăgușin poartă numărul 3 și la naționala României, alături de care a ajuns până în optimile EURO 2024.

„A fost dorința lui expresă la Fiorentina și conducerea i-a îndeplinit-o. Și-a dorit mult numărul 3, probabil e numărul lui norocos”, au susținut mai mulți jurnaliști italieni, apropiați de clubul toscan.

Tottenham a anunțat oficial sezonul trecut că Radu Drăgușin va trece de la numărul 6, cât purtase în sezonul trecut, la tricoul cu numărul 3. Cel din urmă s-a eliberat abia după plecarea lui Sergio Reguilon.

„3 pentru România şi acum 3 pentru Spurs. Sunt tot mai puternic în fiecare zi. Hai, Spurs”, afirma Drăguşin, într-un videoclip postat pe site-ul oficial, la începutul sezonului trecut.

Fundașul român a sosit la Fiorentina în această vară, sub formă de împrumut de la formația engleză Tottenham Hotspur. Contractul conține și opțiunea unui transfer definitiv la clubul din Florența, 18 milioane de euro, la finalul sezonului viitor.

Radu Dragusin a revenit în Serie A, la Fiorentina. Foto: Facebook AFC Fiorentina

Juventus Torino, Sampdoria, Salernitana, Genoa și acum Fiorentina

Radu Drăgușin și-a făcut debutul ca fotbalist profesionist sub culorile lui Juventus Torino, pe 2 decembrie 2020, cu ocazia unui meci din Liga Campionilor împotriva formației Dinamo Kiev.

El a disputat în total 232 de minute în tricou „Bătrânei Doamne” înainte de a fi împrumutat la Sampdoria, Salernitana și Genoa, înainte de a fi transferat definitiv de ultima dintre aceste formații, la care a evoluat în perioada august 2023 – ianuarie 2024.

În vârstă de 24 de ani, Drăgușin a fost achiziționat de Tottenham în ianuarie 2024, pentru 25 de milioane de euro, devenind cel mai scump jucător român.

Fundașul român a disputat în total 48 de meciuri pentru echipa londoneză, alături de care a cucerit trofeul Europa League în 2025.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]