Decizie fără precedent. Real Madrid și Vinicius au stabilit să țină secrete sumele din noul contract: care e motivul din spate

Decizie fără precedent. Real Madrid și Vinicius au stabilit să țină secrete sumele din noul contract: care e motivul din spate
Vinicius a semnat un nou contract cu Real Madrid, până în iunie 2032. Sursă foto: Profimedia. 12 august 2026

Brazilianul Vinicius Junior (26 de ani) a fost în centrul unei telenovele în această vară, însă în cele din urmă a semnat un nou contract cu Real Madrid, care îl va ține legat de club până la data de 30 iunie 2032.

Pentru a le forța mâna madrilenilor și a obține un salariu considerabil mărit, Vinicius s-a folosit din plin de interesul unui club din Premier League, și anume Arsenal Londra.

Vinicius și Real Madrid au semnat un nou contract, dar și un acord de confidențialitate! Spaniolii au aflat toate detaliile

Vinicius s-a aflat o bună bucată din această vară în ultimul an de contract cu Real Madrid, iar în jurul său s-a declanșat o telenovelă internațională de proporții.

S-a vehiculat că Arsenal ar fi luat legătura cu reprezentanții lui și chiar ar fi ajuns la un acord în privința salariului. Însă, pentru ca londonezii să realizeze transferul încă din actuala fereastră de mercato era nevoie și de un acord cu Real Madrid în privința sumei de transfer.

Pe de altă parte, Vinicius a negociat prelungirea contractului cu „galacticii” și s-a folosit de interesul „tunarilor” pentru a-și obține un contract cât mai bun posibil.

Iar în cele din urmă, telenovela s-a încheiat. Vinicius a semnat o nouă înțelegere cu Real Madrid, pe termen lung. Mai precis, noul contract al brazilianului e valabil până la data de 30 iunie 2032, când va avea aproape 32 de ani împliniți.

În urma prelungirii, Vinicius s-a ales cu un salariu considerabil mărit. Fabrizio Romano a susținut că remunerația anuală i-ar fi crescut de la 15 la 20 de milioane de euro, în timp ce presa din Spania a transmis că salariul brazilianului e chiar mai mare, între 24 și 25 de milioane de euro anual.

Cei de la Sport.es scriu că în continuare nu se știu detalii exacte despre contractul lui Vinicius, dar se crede că a obținut peste 22 de milioane de euro, deoarece o astfel de propunere fusese refuzată deja de echipa lui de impresari.

Cât despre misterul din spatele contractului, spaniolii susțin că brazilianul nu a semnat doar un nou contract cu Real Madrid, ci și un acord de confidențialitate, pentru ca detaliile din actuala înțelegere să nu ajungă în presă:

„Pact de tăcere între Real Madrid și Vinicius, pentru ține ascuns salariul”, titrează Sport.es.

Ce salariu și-ar fi dorit Vinicius

Pe de altă parte, Vinicius și-ar fi dorit un salariu de 30 de milioane de euro pe an, după cum au raportat multiple surse din presa internațională. Așadar, se crede că actuala sa înțelegere îi generează un venit anual situat între 22 și 30 de milioane de euro. Dar, din nou, fără a fi prezentate date concrete.

„Solicitarea sa inițială a fost pentru un salariu de 30 de milioane de euro net pe sezon. Pe lângă asta, s-a cerut un bonus considerabil la semnătură, care a reprezentat un punct important în cadrul discuțiilor de prelungire. De asemenea, jucătorul a vrut o înțelegere mai avantajoasă în privința drepturilor sale de imagine.

Dar iată unul dintre cele mai izbitoare detalii ale întregii operațiuni. Real Madrid și Vinicius au decis să nu facă publice cifrele finale ale contractului.

Motivul este simplu: clubul nu dorește ca reînnoirea contractului brazilianului să creeze un precedent în vestiar. Un bonus substanțial de reînnoire ar putea deschide ușa altor jucători pentru a solicita termeni similari atunci când va veni momentul prelungirii contractelor lor.

Același lucru este valabil și pentru salarii. Publicarea cifrei finale ar putea declanșa comparații suplimentare cu Mbappe, Bellingham și restul jucătorilor vedetă ai lotului”, se mai arată pe Sport.es.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Ambasada Rusiei la București, sfidare la adresa dovezilor MAE privind dronele doborâte: „Ni s-a arătat polistiren”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro