La 5 luni de când a comis un accident rutier soldat cu decesul ulterior al victimei, Kader Keita (25 de ani), legitimat la Rapid la vremea respectivă, a scăpat definitiv de controlul judiciar.
În dimineața de 3 martie, Kader Keita a lovit, de la volanul unei Dacii Logan, o femeie de 68 de ani, care se afla pe trecerea de pietoni, după care a părăsit locul accidentului.
După accident, fotbalistul a părăsit locul faptei și a mers în cantonamentul Rapidului, fără a anunța pe cineva din club despre cele întâmplate.
După o lună și 4 zile, victima a decedat. Pe cale de consecință, Kader Keita a fost trimis în judecată pentru două capete de acuzare.
El urmează să fie judecat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Aceste infracțiuni sunt prevăzute în Codul Penal cu pedepse între 2 și 7 ani.
O veste bună pentru fostul fotbalist al Rapidului, al cărui contract a fost reziliat la jumătatea lunii iunie, a venit de la Tribunalul Sectorului 2.
Judecătorii au decis modificarea măsurii controlului judiciar, în sensul în care jucătorului i s-a aprobat cererea de a părăsi țara.
„TMB în dosarul nr 24031/300/2026/ a1.3
Tip soluție: Respins
Soluția pe scurt: În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C. proc. pen., raportat la art. 205 C.proc. pen., respinge contestația formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI, împotriva încheierii din data de 04.08.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Penală, ca neîntemeiată.
În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen. obligă pe contestator la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 11.08.2026
Document: Încheiere de dezînvestire 1669/2026 11.08.2026”, se arată pe portalul Ministerului Justiției.
Potrivit legislației române, o persoană aflată sub control judiciar este obligată să se prezinte la organul de urmărire penală, judecător sau instanță, când este chemată.
De asemenea, trebuie să informeze de îndată despre orice schimbare a locuinței și să se prezinte la secția de poliție desemnată conform programului de supraveghere.
În plus, poate părăsi România doar cu încuviințarea prealabilă și are interdicție cu privire la apropierea sau comunicarea cu alte persoane implicate în dosar, în cazul de față vfiind vorba despre rudele victimelor.
„Judecătorul a constatat că după 5 luni în care domnul Keita s-a prezentat la toate chemările organelor judiciare și a respectat fiecare obligație, menținerea restricțiilor nu mai era necesară.
Decizia îi permite să își continue cariera de fotbalist profesionist în străinătate, drept pe care instanța i l-a recunoscut încă din luna iulie și care trebuia respectat în mod efectiv.
Domnul Keita rămâne la dispoziția justiției, se va prezenta la fiecare termen și își menține regretul sincer față de această tragedie, precum și compasiunea față de familia doamnei Ionescu”, a spus avocatul Răzvan Trușcă, potrivit GSP.
Acesta a preluat din mers dosarul lui Kader Keita și a făcut respectiva declarație înainte ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București să depună apel la măsura de ridicare a controlului judiciar.