Panică la Botoșani – Corvinul! Ambulanța a intervenit de urgență după ce antrenorului i s-a făcut rău

Panică la Botoșani – Corvinul! Ambulanța a intervenit de urgență după ce antrenorului i s-a făcut rău
Sursa foto: Sport Pictures

Jucătorii și membrii staff-ului tehnic al Corvinului au trecut prin clipe de groază, pe stadionul din Botoșani. Antrenorului cu portarii i s-a făcut rău chiar înaintea fluierului de start al partidei, având nevoie de intervenția ambulanței.

Cristian Preda (53 de ani) activează la formația hunedoreană încă din 2021, de la sosirea principalului Florin Maxim. Cei doi au mai colaborat și la CSC Șelimbăr, respectiv la echipa secundă a lui FC Voluntari.

Partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Un rezultat care poate fi considerat surprinzător, ținând cont că ambele echipe au ratat câteva ocazii importante.

Clipe de panică pentru Corvinul. Antrenorului cu portarii i s-a făcut rău înaintea meciului de la Botoșani

Cu câteva minute înainte ca arbitrul Radu Petrescu să fluiere startul meciului, lui Cristi Preda i s-a făcut rău. Ambulanța a pătruns imediat pe gazon, iar acesta a primit îngrijiri medicale.

Din fericire, intervenția promptă a avut succes, iar starea sa de sănătate a devenit stabilă. A fost vorba despre o cădere de calciu, pe fondul temperaturilor caniculare de la Botoșani și efortului depus.

„Un membru al staff-ului tehnic de la Corvinul a avut o cădere de calciu, probabil și pe fondul căldurii, efortului depus, dar și vârstei înaintate. A fost stabilizat imediat. Nu au fost probleme grave”, a declarat un reprezentant al echipajului medical, pentru botosaninews.ro.

Daniel Pancu a acuzat o stare de rău după meci și nu a mai putut da interviul

Tensiunea din Superliga și-a pus amprenta asupra antrenorilor de-a lungul timpului, provocând situații neplăcute. Spre exemplu, în martie 2026, când o pregătea pe CFR Cluj, lui Daniel Pancu i s-a făcut rău după o partidă câștigată la limită cu Farul, scor 2-1, motiv pentru care nu a mai putut fi prezent la flash-interviu.

„Din prima repriză nu s-a simțit foarte bine. Chiar a cerut niște vitamine în timpul meciului. Nu știu exact ce s-a întâmplat, probabil emoțiile, probabil agitația de dinainte de meci s-au acumulat în aceste săptămâni. Trebuie să îl înțelegem.

A fost o tensiune mare. Am ajuns până în această luptă pentru play-off, ne-am dorit enorm acest lucru. Toată lumea trebuie felicitată, toată lumea are merit în asta. O să încercăm să ne bucurăm cât mai puțin timp, că vine un meci foarte important în doar câteva zile”, a spus secundul său de la acea vreme, Laurențiu Rus.

La finalul sezonului trecut, „Pancone” a plecat din Gruia, iar acum se află pe banca echipei de suflet, Rapid, cu o serie de rezultate pozitive. Giuleștenii ocupă poziția a doua, la doar un punct în urma liderului FC Argeș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]